Consumul de bere a crescut după patru ani. Românii au băut 8,3 milioane de hectolitri

Consumul de bere din România a înregistrat ]n primul semestru o creştere în volum de 4% faţă de perioada similară a anului trecut, însumând astfel 8,3 milioane de hectolitri, a anunţat miercuri asociaţia Berarii României.

RomaniaTV.net
12 sept. 2012, 13:15
Consumul de bere a crescut după patru ani. Românii au băut 8,3 milioane de hectolitri

Iată că după o lungă perioadă în care piaţa berii a fost profund marcată de un context economic nefavorabil, mai exact la patru ani de la declanşarea recesiunii, se înregistrează prima creştere. Această evoluţie se datorează unui cumul de factori care a generat la nivel de piaţă reluarea unui trend pozitiv. Astfel, temperaturile ridicate şi Campionatul European de Fotbal au reuşit să creeze un context favorabil revenirii unor obiceiuri de consum pe care perioada de criză le modificase într-o mare măsură”, a declarat într-un comunicat Hezy Ovadia, preşedintele asociaţiei Berarii României.

Peste 98% din cantitatea de bere consumată în România este asigurată din producţia internă, piaţa berii înregistrând cel mai mic nivel al importurilor din industria alimentară.

Puternic lovită de criza economică, care a indus o scădere majoră a puterii de cumpărare a românilor, piaţa berii s-a confruntat începând din 2008 cu o contracţie importantă la nivelul consumului, scăderea cumulată în anii 2009 şi 2010 atingând 16%.

Perioada de acalmie din 2011, când piaţa a dat semne de stabilizare, a fost înlocuită în chiar primele trei luni ale anului 2012 de reluarea declinului.

Scăderea consumului de bere la nivelul pieţei a avut în cei patru ani de recesiune implicaţii negative la nivelul întregii industrii. Astfel, în doar trei ani, numărul locurilor de muncă generate de industria berii la nivelul întregii economii, direct şi indirect, s-a redus cu de 21%, scăzând de la 96.400, la 76.000.

În anul 2011, volumul total al pieţei berii a atins 17 milioane de hectolitri, menţinându-se la nivelul anului precedent. Consumul de bere pe cap de locuitor în 2011 a fost de 89 litri.