Conducerea TVR declanşează, miercuri, procedurile în vederea concedierilor colective

Conducerea SRTv va solicita, miercuri, deschiderea dialogului cu partenerii sociali, consultările urmând să vizeze "diminuarea consecinţelor concedierilor colective şi stabilirea echitabilă a criteriilor de selecţie" a personalului necesar funcţionării TVR în noua structură organizatorică.

RomaniaTV.net
03 sept. 2012, 18:49
Conducerea TVR declanşează, miercuri, procedurile în vederea concedierilor colective

Conducerea executivă a Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a stabilit, luni, primele acţiuni din calendarul de punere în aplicare a Programului de redresare economică a TVR. Acesta a fost aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române în data de 28 august şi a stat la baza memorandumului adoptat în şedinţa Guvernului din data de 1 septembrie.

Astfel, în data de 5 septembrie, conducerea SRTv va solicita deschiderea dialogului cu partenerii sociali. Consultările vor viza diminuarea consecinţelor concedierilor colective şi stabilirea echitabilă a criteriilor de selecţie a personalului necesar funcţionării SRTv în noua structură organizatorică, se spune într-un comunicat al TVR.

De asemenea, începând din 5 septembrie, conducerea executivă a Televiziunii Române va definitiva componenţa comisiilor de selecţie, care vor include specialişti din interiorul şi din afara TVR şi reprezentanţii sindicatelor, în vederea ocupării posturilor din noua organigramă, se mai spune în sursa citată.

SRTv îşi propune finalizarea acestui proces de evaluare şi analiză până la jumătatea lunii octombrie. Toate informaţiile necesare participării salariaţilor la procesul de selecţie vor fi puse la dispoziţia acestora, după finalizarea consultărilor cu partenerii sociali, se precizează în comunicatul TVR.

„Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTv, asigură salariaţii că, pe parcursul procesului de restructurare, va fi respectată cu stricteţe legislaţia în vigoare şi vor fi puse pe primul plan calităţile profesionale ale angajaţilor. În spiritul transparenţei decizionale, acţiunile privind implementarea programului de restructurare vor fi comunicate neîntârziat şi cu maximă deschidere”, se mai spune în comunicat.

Totodată, Claudiu Săftoiu a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX că procesul de redresare a TVR trebuie să treacă „printr-un calendar strict”, cu respectarea legislaţiei muncii şi a Contractului Colectiv de Muncă din Televiziunea Română.

Până când va duce la îndeplinire primul şi cel mai important obiectiv – redresarea economică a TVR, Săftoiu spune că are în vedere „economii lunare de 50% şi o selecţie a programelor şi a personalului din SRTv pe criterii profesionale, de eficienţă şi performanţă, care să nu dezamăgească exigenţele telespectatorilor români”.

„Sunt deschis dialogului cu partenerii sociali şi am încredere că înţelepciunea şi civilitatea vor prevala în faţa unor atitudini umorale de natură sindicală”, a spus Săftoiu.

El a precizat că, în câteva zile, va fi stabilită componenţa comisiilor de selecţie în vederea ocupării posturilor din noua organigramă. Potrivit lui Săftoiu, vor fi constituite opt comisii a câte cinci membri fiecare.

Pe de altă parte, potrivit lui Claudiu Săftoiu, odată cu eşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale ale SRTv, aprobată pe 1 septembrie de Guvern, mediul bancar privat s-a relaxat în ceea ce priveşte relaţiile cu SRTv. „În mai puţin de două luni, asist cu o satisfacţie de moment, dar meritată, la o deschidere a atractivităţii TVR în relaţiile sale bancare”, a spus Claudiu Săftoiu, precizând că această atitudine pozitivă a băncilor permite TVR să angajeze, într-un plan strict de eşalonare a plăţilor, împrumuturi, astfel încât să fie dus la îndeplinire programul de redresare economică a televiziunii publice.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 1 septembrie, memorandumul referitor la eşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale ale Societăţii Române de Televiziune.

Programul de redresare economică a TVR, elaborat de Claudiu Săftoiu, este redactat în acord cu rigorile dispoziţiilor Ordonanţei nr. 33/2012, emisă în contextul situaţiei financiare critice a SRTv, care, în lipsa unor măsuri urgente de redresare, s-ar afla în imposibilitatea de a funcţiona, afectând astfel accesul neîngrădit la informare al cetăţenilor români, prevăzut de Constituţia României.

La următoarea şedinţă, Parlamentul va dezbate extinderea eşalonării datoriilor fiscale ale SRTv de la şase luni, fixată prin Ordonanţa 33/2012, la şapte ani, potrivit unui comunicat al TVR remis MEDIAFAX pe 1 septembrie.

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, fapt care implică concedierea a aproape 980 de angajaţi, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu.

Programul de redresare economică a întrunit, alături de cele 10 voturi de susţinere, două voturi împotrivă (Valentin Nicolau şi Sorin Burtea) şi o abţinere (Romina Gabriela Surugiu).

Tot în 29 august, Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), a declarat pentru MEDIAFAX că angajaţii nu sunt vinovaţi pentru „catastrofa financiară” în care se află TVR, precizând că ar trebui ca administraţia să se gândească la oamenii care vor suferi.

TVR are în momentul de faţă o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în data de 11 august.

Conducerea Societăţii Române de Televiziune a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanţe a Guvernului.

Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care prevede că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural ) şi de TVR 3.

TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59. Pe de altă parte, conducerea TVR nu a anunţat momentul în care TVR Cultural îşi va suspenda emisia.

De asemenea, reprezentanţii administraţiei TVR au informat, în 23 august, membrii Adunării Generale a Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din Televiziunea Română (SPUSTV) că, în urma procesului de restructurare, vor recurge la concedieri colective, iar prevederile actualului Contract Colectiv de Muncă vor fi respectate. În prezent, Televiziunea Română are circa 3.400 de angajaţi.