Comisia Europeană: Roşia Montană nu încalcă niciun standard de mediu al Uniunii Europene

Proiectul Roşia Montană nu încalcă niciun standard de mediu al Uniunii Europene, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Digi24. Oficialul de la Bruxelles spune că, dacă legislaţia europeană este aplicată corect, nici mediul şi nici populaţia nu vor avea de suferit.

06 sept. 2013, 15:15
Comisia Europeană: Roşia Montană nu încalcă niciun standard de mediu al Uniunii Europene

Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru mediu a declarat că proiectul Roşia Montană nu suscită îngrijorări Comisiei Europeane.

Până acum nimic nu sugerează că a existat sau există vreo încălcare a legislaţiei UE în privinţa protecţiei mediului. Avem o directivă privind mineritul, avem alte directive care obligă statele membre să facă anumite lucruri, în acest caz obligaţia de a obţine avize„, a declarat Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru mediu.

Comisia Europeană nu se opune nici folosirii cianurii.

Pe termen lung, am vrea să eliminăm folosiea cianurii, dar în acest moment nu avem nicio intenţie de a o interzice, pentru că ştim că nu există alternativă la folosirea cianurii. Aşa că interzicerea folosirii cianurii în extragerea aurului ar fi nepotrivită, ar fi o reacţie exagerată„, a mai spus purtătorul de cuvânt al comisarului pentru mediu pentru Digi24.

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, document cu valoare de recomandare, privind interzicerea folosirii cianurii în minerit în Europa. Însă Comisia Europeană, spune purtătorul de cuvânt, nu crede că o astfel de măsură este potrivită.

CITEŞTE ŞI Intrarea în Parlament, BLOCATĂ de protestatarii anti-Roşia Montană. 11 persoane, audiate la Secţia 17