Alegeri cu scandal în PDL: Comisia de numărare a voturilor analizează noua contestaţie

După încheierea Convenţiei, mai mulţi susţinători ai Elenei Udrea, printre care Cristian Petrescu, au venit la sediul partidului din Aleea Modrogan şi au depus o contestaţie privind rezultatul votului.

24 mart. 2013, 06:19
Alegeri cu scandal în PDL: Comisia de numărare a voturilor analizează noua contestaţie

Reprezentanţii comisiei urmează să facă duminică o informare de presă privind soluţionarea contestaţiei. Anterior, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale a PDL, Ioan Bălan, menţionase că reprezentantul moţiunii Elenei Udrea a formulat o nouă contestaţie, care urmează să fie analizată.

Preşedintele Comisiei de numărare a voturilor, Mircea Toader, a prezentat sâmbătă de la tribuna Convenţiei rezultatul turului 1 al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al partidului, precizând că liderul moţiunii „România dreaptă. Politica dincolo de lozinci”, Vasile Blaga, care a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate (2344), este declarat preşedintele PDL. Moţiunea Elenei Udrea, „Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie”, a întrunit 2014 voturi, iar moţiunea „Reformiştii”, a Monicăi Macovei – 209.

Mircea Toader a mai anunţat că, în urma votului exprimat de delegaţii la Convenţia Naţională a PDL, Daniel Buda a fost ales preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii (C.N.I.S.L.), iar Gheorghe Ialomiţianu preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Control (C.N.R.C).

„Diferenţa dintre mine şi Vasile Blaga a fost de doar 44 de voturi”, a susţinut Elena Udrea.

Invitat pe scenă în calitate de câştigător, Vasile Blaga a spus că din punctul său de vedere lucrurile „sunt încheiate aici” şi a acuzat-o pe Elena Udrea că nu ştie să piardă, menţionând că el nu a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL.

La începutul discursului lui Blaga, Elena Udrea şi susţinătorii ei au părăsit sala. „Diferenţa este de 44 de voturi”, le-a spus Elena Udrea jurnaliştilor la ieşirea din sală.

Elena Udrea a acuzat, sâmbătă seara, faptul că nu s-a rezolvat de către Comisia de numărare a voturilor contestaţia depusă la finalul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL.

În urma acestui scandal, Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că „modul cum nu au înţeles să fie democraţi” îl face să spună acum „definitiv şi pentru totdeauna”: „Adio, PD! Adio, PDL!”.

Sâmbătă dimineaţă, la începutul convenţiei PDL, preşedintele declara: „Am venit cu sufletul la voi”.