Comisari la Garda Financiară Caraş-Severin, reţinuţi pentru luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial Timişoara au dispus reţinerea a doi comisari din cadrul Gărzii Financiare Caraş-Severin, aceştia urmând a fi prezentaţi joi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

30 mai 2013, 10:09
Comisari la Garda Financiară Caraş-Severin, reţinuţi pentru luare de mită

Sebastian Zeicu şi Remus Alin Doban sunt acuzaţi de luare de mită, în formă continuată şi fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită, potrivit Agerpres. 

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 2011 – 2012 şi în 29 mai anul curent, cei doi inculpaţi, cu ocazia efectuării unor controale de specialitate, au pretins, acceptat şi primit de la o persoană denunţătoare, reprezentant al unei societăţi comerciale, suma totală de 2.600 lei.

„Banii au fost primiţi de cei doi inculpaţi cu titlu de mită pentru a aplica societăţii comerciale reprezentate de persoana denunţătoare sancţiuni contravenţionale mai blânde raportat la neregulile constatate şi pentru a oferi protecţie faţă de alte posibile controale efectuate de comisari din cadrul Gărzii Financiare Caraş-Severin. De asemenea, pentru a crea aparenţa că şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, inculpaţii au redactat în fals înscrisuri în care au consemnat aspecte nereale, în condiţiile în care controalele erau formale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa citată precizează că cei doi comisari au primit miercuri de la persoana denunţătoare suma de 1.000 lei, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.