Primele rezultate la alegerile din Italia: Coaliţia de centru-stânga, pe primul loc

Coaliţia de centru-stânga este pe primul loc după scrutinul legislativ anticipat din Italia, conform sondajelor de tip exit-poll anunţate după închiderea urnelor.

25 feb. 2013, 14:46
Primele rezultate la alegerile din Italia: Coaliţia de centru-stânga, pe primul loc

Coaliţia de centru-stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, este creditată cu un scor cuprins între 34 şi 38%, conform unui sondaj realizat de Institutul Piepoli la comanda RAI, informează Mediafax.

Coaliţia de centru-stânga este formată din Partidul Democrat, Stânga-Ecologie-Libertate, Centrul Democrat şi Südtiroler Volkspartei (Svp).

Pe locul doi este coaliţia de centru-dreapta, condusă de Silvio Berlusconi, cu 28-32%, potrivit datelor prezentate de Corriere della Sera.

Coaliţia de centru-dreapta este formată din Poporul Libertăţii, Liga Nordului, Fraţii Italiei, Dreapta, Marele Sud – MPA, Acordul Popular, Liberi pentru o Italie Egală, MIR şi Partidul Pensionarilor.

Mişcarea populistă Cinci Stele, a lui Beppe Grillo, ar fi obţinut, potrivit sondajului, între 19 şi 21% din voturi.

Coaliţia premierului tehnocrat în exerciţiu Mario Monti este creditată cu 9%. Coaliţia este formată din Alegerea Civică – Monti pentru Italia, Uniunea de Centru şi partidul Viitor şi Libertate.

Ponta la Torino, în italiană: Nu-mi pot imagina Italia cu Berlusconi la putere