Coadă mare la urcarea pe Everest: Zeci de turişti se înghesuie pe cel mai înalt munte FOTO

Everest este cel mai înalt munte din lume, însă acest lucru nu îi descurajează pe pasionaţii de înălţime. Din contră, din ce în ce mai mulţi turişti au reuşit să urce pe marele munte.

20 mai 2013, 08:08
Coadă mare la urcarea pe Everest: Zeci de turişti se înghesuie pe cel mai înalt munte FOTO

Turiştii doritori să ajungă în vârful Everestului plătesc circa 50.000 de dolari pentru această experienţă. Câteodată, pe munte se află chiar şi 200 de oameni în acelaşi timp, lucru care se vede în mizeria adunată pe munte, spun criticii.

Muntele Everest are o înălţime de 8.848 de metri şi a fost cucerit pentru prima oară în 1953, de Edmund Hilary şi Tenzing Norgay. De atunci, circa 10.000 de oamani au încercat să urce pe Everest, din care cel puţin 2.500 au reuşit.

Aceste fotografii, din ediţia din iunie a revistei National Geographic, înfăţişează industria înfloritoare dezvoltată în zona Everestului.

Deşi din ce în ce mai mulţi oameni urcă pe Everest, ascensiunea lor nu este lipsită de pericole. Anul trecut în mai, patru oameni au murit în timp ce încercau să ajungă pe vârf. În trecut, doar alpiniştii experimentaţi şi cu o stare fizică excelentă se încumetau să urce pe Everest.