Claudiu Florică, numele care apare în cele mai mari contracte ale statului cu Microsost

Claudiu Florică, fostul şef al Fujitsu în România, apare în marile contracte ale statului român cu compania Microsoft, scrie ZF, care publică şi o fotografie de acum 9 ani în care acesta apărea chiar la semnarea unui astfel de contract. 

24 mart. 2013, 15:06
Claudiu Florică, numele care apare în cele mai mari contracte ale statului cu Microsost

Informaţiile furnizate de Ministerul Comunicaţiilor privind contractele semnate de-a lungul timpului cu compania Microsoft şi partenerii săi, precum şi informaţiile de pe piaţă şi datele disponibile în documente publicate de companii în Monitorul Oficial, arată că în toate contractele gigant semnate de Guvern pentru produsele software ale firmei americane este implicat într-un fel sau altul şi românul Claudiu Florică, care a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcţii de manager în cadrul unor companii de IT, scrie Ziarul Financiar. 

În anul 2004 – când s-au semnat contracte de 54,5 mil. $ şi de 19,3 mil. $ cu statul – Florică era şef al Fujitsu România, partenerul Microsoft implicat în contract. În anul 2009, când s-au semnat contracte de 90,1 mil. euro şi de 13,9 mil. euro cu Microsoft, numele lui Florică apare în legătură cu partenerii care au semnat hârtiile.

Contractele statului român cu Microsoft au devenit un subiect urmărit la nivel global după ce Wall Street Journal a scris marţi seară că Departa­mentul pentru Justiţie şi Comisia pentru Valori Mobiliare (SEC) din SUA au demarat o investigaţie privind un posibil caz în care reprezentanţi ai companiei Microsoft şi parteneri ai producătorului de software ar fi oferit mită unor oficiali guvernamentali din China, România şi Italia în schimbul unor contracte pentru software.