1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

Cine stă în spatele miniştrilor propuşi de PDL

PDL propune pentru cabinetul Ungureanu oameni şi, în special, tineri în spatele cărora stau grei ai partidului sau chiar miniştri puşi pe margine. Fie că este vorba de Anca Boagiu sau de Elena Udrea, în locul lor vin oameni care le sunt apropiaţi, care au debutat sub aripa lor sau au crescut în umbra acestora. O echipă a consilierilor sau a protejaţilor, aşa pot fi descrişi cei propuşi de democrat-liberali pentru a face parte din noul Guvern.

Comenteaza
Guvernul Ungureanu
Guvernul Ungureanu
Foto: business24.ro

Alexandru Nazare, propus de PDL la Ministerul Transporturilor, este sprijinit chiar de ministrul înlocuit, Anca Boagiu. Nazare a intrat în administraţie publică în calitate de consilier al lui Boagiu, iar acum îi ia locul la cârma Transporturilor.

Cristian Petrescu, propunerea democrat-liberalilor pentru Ministerul Dezvoltării şi Turismului, este şi el susţinut de ministrul scos pe tuşă, Elena Udrea. Petrescu a fost director executiv pe Turism în Primăria Capitalei, în mandatul lui Adriean Videanu. El este membru în organizaţia PDL Bucureşti.

Gabriel Berca, nominalizat de PDL la Administraţie şi Interne, este susţinut de Vasile Blaga. Berca este propus să-l înlocuiască pe Traian Igaş, senatorul propus să preia frâiele Internelor fiind cunoscut ca un apropiat al şefului Senatului.

Candidatul la Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, este sprijinit de Emil Boc. Baba este un apropiat al fostului premier şi a deţinut funcţia de consilier al acestuia la Guvern. Cătălin Baba a fost acuzat, în trecut, de fapte de corupţie de către conducerea Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj.

Stelian Fuia, propus la Ministerul Agriculturii, este susţinut de Cotroceni, fiind totodată  un vechi susţinător al lui Boc.

La Ministerul Comunicaţiilor, nominalizatul Răzvan Mustea lider al tinerilor democrat liberali, este fiul unui sponsor important al PDL şi prieten cu Elena Băsescu. Mustea are 32 de ani, deţine o avere considerabilă, se plimbă în Porsche şi are o colecţie de ceasuri de 60.000 de euro. A ajuns şef la Tineretul Democrat-Liberal, susţinut de fiica cea mică a preşedintelui.

Bogdan Drăgoi, propus pentru Ministerul de Finanţe, este sprijinit de Adriean Videanu. Bogdan Drăgoi este fiul lui Dan Drăgoi, un apropiat al fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu.

Claudia Boghievic
i, propunerea PDL la Ministerul Muncii , este sprijinită de Gheorghe Falcă.

Cea care era nominalizată de PDL pentru Ministerul Economiei, Andreea P. Vass, era sprijinită de Emil Boc. Aceasta a refuzat însă propunerea, după ce a fost atacată dur în interiorul PDL.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
ZiarulRing.ro
6
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
08 feb 17:54
Răspunde | Votează email 0 email
Iustin
Un tanar politician cu mult potential.Felicitari Cristi Petrescu!!!
08 feb 14:07
Răspunde | Votează email 0 email
maria
nu se va schimba nimic! ati vazut ce ne promit?! in situatia actuala a tarii?!? cine ii mai crede! doar vorbe... au schimbat doar uneltele. coruptii aia mari au trecut in frontul doi si si-au luat jucarii noi.
08 feb 09:58
Răspunde | Votează email 0 email
nu v-ati saturat inca
sa dea Dumnezeu sa vina MONARHIA,asa nu mai papati cu lingura c*c*t despre toate partidele, sa v-o dea in bot, sa va taie interesele..si pofta de a scrie aiureli fara a gandi inainte
FKL
08 feb 03:19
...cabinetul Ungureanu oameni şi, în special, tineri în spatele cărora stau grei ai partidului sau chiar miniştri puşi pe margine. Citește mai departe… Posted...
08 feb 00:52
Răspunde | Votează email -1 email
MINKKA
HAAAAI BAAASESCUUUU PUTEREA ROMANIEI+ M.R.
UNGUREANU GUVERNUL HAAAI :MULTUMIM LUI EMIL BOC SI "LA MULTI ANI" CU SANATATE:
-------------------------------------------
JOOS CORUPTIII JOOOS!SE STIE CINE SUNT SI AR FII BINE SA PLECE DE BUNA VOIE :
JOOOOS COOORUUUPTIII
08 feb 00:45
Răspunde | Votează email -2 email
MARIA
NOI ROOOMANIII STAM IN SPATELE OAMENILOR DIN PDL SI IN A LUI DOMNUL BASESCU PANA TRAIESC PE PANANTUL ACESTA;CA MERITA-TI.
CEI CORUPTI NUUU SI MAI ALES CEI CARE AU BATJOCORIT IN PIATA UNIVERSITATII.VUGARII,hotii CARE AU DISTRUS
BUNURILE SOCIETATI SA SE URCE ACUM PE TAVANELE PUSCARIILOR :
POPORUL ROMAN PUNE PRET PE TOT CE S-A FACUT
IN TARA SI PRET PE POLITICIENII ADEVARATI PRECUM;TRAIAN BASESCU ;EMIL BOC;MR UNGUREANU;
PREDOIU SI......etc,CARE LUPTA PENTRU ROMANIA:LAA MULTI ANI GUVERNUL SI SUCCESEEE!
Acelasi subiect pe RTV.NET
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z