Cine este Mona Pivniceru, propunerea pentru Ministerul de Justiţie

Mona Pivniceru, membru al CSM, este propunerea pentru Ministerul Justiţiei, în locul lui Titus Corlăţean, propus ministru de Externe. Pivniceru este cunoscută pentru atacurile şi declaraţiile critice la adresa lui Traian Băsescu. 

RomaniaTV.net
06 aug. 2012, 10:33
Cine este Mona Pivniceru, propunerea pentru Ministerul de Justiţie

Mona Pivniceru a fost propusă de premierul Victor Ponta pentru a prelua Ministerul Justiţiei.

Fostul preşedinte al Asociației Magistraților din România, iar în prezent judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mona Pivniceru s-a remarcat prin conflictul deschis cu presedintele Traian Băsescu.

Mona Pivniceru este absoventă a Facultăţii de drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost avocat şi magistrat la Tribunalul Iaşi şi la Curtea de Apel Iaşi, iar din septembrie 2011 este membru CSM.

Între 2010 – septembrie 2011, Mona Pivniceru a fost magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În perioada 2007 – 2010 a fost profesor universitar la catedra de drept public a Facultăţii de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi îndrumător doctorant pentru mai multe discipline.

În 22 decembrie 2008 şi-a susţinut lucrarea de doctorat cu tema “Efectele juridice ale contractelor aleatorii”, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, sun coordonarea prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan.

Are zeci de lucrări publicate, premii şi a participat de numeroase simpozioane pe teme de justiţie.

Mona Pivniceru este cunoscută pentru declaraţiile critice la adresa lui Traian Băsescu. 

În septembrie 2009, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, Pivniceru a avut un lung schimb de replici cu preşedintele Traian Băsescu, pe care l-a acuzat că dă semnale care pot fi catalogate drept interferenţe în justiţie.

Atunci, Pivniceru îi cerea şefului statului să nu plece de la şedinţă, pentru a-i ajuta pe cei de la CSM în rezolvarea problemelor din justiţie. „Nu aveţi răbdare să discutaţi cu noi? Dacă prezidaţi această şedinţă, aveţi răbdare să ascultaţi punctul nostru de vedere (…) Aveţi măcar aparenţa că ne ascultaţi şi pe noi”, i-a spus Pivniceru lui Băsescu, iar acesta a replicat: „Doamnă, păi vă ascult la televizor, când apăreţi la televizor mă uit la dumneavoastră ca la Dumnezeu„.

Pivniceru declara la acea vreme că preşedintele Traian Băsescu a intervenit în actul de justiţie atunci când l-a „smotocit” pe procurorul general al României cu privire la dosarele revoluţiei şi mineriadelor.

 

Averea Monei Pivniceru

Potrivit ultimei declaraţii de avere din 14 iunie 2012, judecătorul Mona Pivniceru deţine un teren de 7.100 de mp în comuna Tulgheş (jud. Harghita), o casă de vacanţă tot în Tulgheş, achiziţionată în 2007, cu o suprafaţă de 400 de mp şi un apartament în Iaşi, achiziţionat în 2001.

Mona Pivniceru mai deţine şi un autoturism marca Volkswagen cumpărat în 2007 şi ATV.

Judecătorul are mai multe conturi şi depozite în lei şi euro, deschise la BRD Iaşi, şi nu are credite.

În 2011, Mona Pivniceru a avut venituri de 96.036 lei de la ÎCCJ, 57.422 salariul de la CSM şi 4.500 lei din drepturi de autor de la Editura „Hamangiu”.