Cine este Marcel Prodan, cel care a bătut-o pe Alexandra Stan

Fanii Alexandrei Stan au fost şocati când managerul acesteia, Marcel Prodan, a declarat că vedeta a fost implicată, duminică, într-un accident de circulaţie. După câteva ore, o altă veste avea să şocheze lumea showbiz. Alexandra Stan îşi acuza managerul că a bătut-o crunt până a băgat-o în spital.

17 iun. 2013, 20:43

Alexandra Stan a declarat, în excusivitate la România TV, că „Marcel a devenit agresiv când l-am întrebat de bani, nu era prima dată când era agresiv verbal, mă înjura”. 

 

„Problema a apărut când eu am cerut să aflu informaţii despre concerte, program şi bani. Atunci a devenit agresiv şi verbal. Nu era prima dată când era agresiv verbal, mă înjura, mă umilea, dar e prima dată când a dat în mine. Cred că nimeni nu-şi putea imagina că noi aveam astfel de certuri şi altercaţii, dar cu cât ai mai mulţi bani cu atât nu mai eşti om. Cred că banii te schimbă ca persoană”, a declarat Alexandra.

Marcel Prodan a încercat, probabil, să muşamalizeze întâmplarea, spunând că Alexandra ar fi avut un accident cu maşina, neaşteptându-se probabil ca aceasta să recunoască ce s-a întamplat cu adevărat.

„Ei au dat un anunţ pe pagina de Facebook că am avut un accident grav, nu a fost adevărat. În ultimele 24 de ore au apărut nişte articole cum că eu sunt pe patul de moarte, într-o stare foarte gravă. Am văzut mesaje de la fanii mei, plângeau şi spuneau că se roagă pentru mine. De asta am avut curaj să ies şi să spun adevărul.  Nu mi-e frică de impresar, nu mi-e frica de nimic, stiu că adevărul este foarte important. Vreau ca fanii mei să ştie că eu sunt bine, că urmează o perioadă grea din viaţa mea, în care eu urmează să reziliez contractul, să-mi găsesc alţi oameni cu care să lucrez, să mă liniştesc, iar după aceea o să revin”, a mai spus Alexandra Stan la România TV.

Citeşte şi: Alexandra Stan, MĂRTURIE de pe patul de spital: M-a bătut şi am leşinat. M-am trezit, iar m-a bătut

Marcel Prodan s-a născut s–a nascut în 22 septembrie 1979, în Constanţa, a absolvit Universitatea Andrei Saguna şi este cunoscut în lumea mondenă ca impresar. În urmă cu ceva timp în presă au apărut informaţii că Marcel Prodan şi Alexandra Stan trăiesc o poveste de dragoste, cei doi fiind surprinşi de paparazzi în diferite ipostaze tandre. Niciunul nu a recunoscut niciodată relaţia.

CITESTE SI Alexandra Stan, dezvăluire cutremurătoare: „Am încercat să mă sinucid”