Cine este Iulia Motoc, judecătoarea CCR acuzată de incompatibilitate

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri seară, că judecătorii Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi Iulia Motoc ar fi incompatibili, motiv pentru care aceştia ar trebui demişi din funcţie.

RomaniaTV.net
27 iun. 2012, 19:35
Cine este Iulia Motoc, judecătoarea CCR acuzată de incompatibilitate

Titus Corlăţean a declarat într-o emisiune România TV, că Augustin Zegrean şi Iulia Motoc ar fi în incompatibilitate cu funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale.

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat tot la România TV că judecătoarea Iulia Motoc nu se află în stare de incompatibilitate.

Iulia Motoc s-a născut pe 20 august 1967 în Timişoara. Iulia Motoc este soţia ambasadorului la Bruxelles, Mihnea Motoc.

Aceasta a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1989. În anul 1991 a absolvit programul de master în Drept Internaţional Public la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Paul Cezanne”, Aix-Marseille.

În anul 1996, a obţinut titlul de doctor în Drept Internaţional public la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Paul Cezanne”, Aix-Marseille. Trei ani mai târziu, a obţinut titlul de doctor în etică la Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatea Bucureşti.

Din anul 1995, Iulia Motoc este avocat în Baroul Bucureşti. Între 1990 şi 1995, aceasta a fost judecător la Judecătoria Sectorului 2, Bucureşti. În intervalul 1989 – 1990 a lucrat ca procuror stagiar la Procuratura Locală Giurgiu. Din anul 2010 este judecător al Curţii Constituţionale a României, pentru un mandat de 9 ani.

Judecătoarea Iulia Motoc are experienţă în mai multe organizaţii internaţionale. Din 2006 este membru în Comitetul pentru Drepturile Omului. Între 2000 şi 2007 a fost membru al Sub-Comisiei privind promovarea şi protecţia drepturilor omului, a Naţiunilor Unite.

Între 2003 şi 2006 a făcut parte din grupul de lucru pe Externe a sărăciei şi Drepturile Omului. În anul 2005 a fost membru în Forumul Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Între 2004 şi 2007 a fost raportor Special ONU privind Drepturile Omului şi genetica. Între 2001-2004 a fost raportor special al ONU pentru drepturile omului Comisia pentru Republica Democrată Congo. Între 2000 şi 2004 a fost membru în Grupul de lucru pentru populaţiile autohtone, Organizaţia Naţiunilor Unite. În perioada 1999-2000 şi în anul 2003 a fost membru în Grupul de lucru pe Contemporana formelor de sclavie, Organizaţia Naţiunilor Unite.

Între 2002-2006 a fost preşedintele Grupului de lucru privind administrarea justiţiei, a Naţiunilor Unite, iar între 2000 şi 2001 a fost preşedinte al Sub-Comisiei privind promovarea şi protecţia drepturilor omului, Naţiunile Unite. Între 1998 şi 2004 şi din anul 2008, apare ca membru al Comitetului consultativ privind Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Consiliul Europei.

Iulia Motoc este şi membru în board-ul Comisiei Internaţională a Juriştilor.