Mutarea lui Becali la Penitenciarul Poarta Albă, aprobată de Penitenciarul Jilava

Cererea lui Gigi Becali în ceea ce priveşte mutarea sa la Penitenciarul Poarta Albă a fost aprobată de Penitenciarul Jilava, informează România TV. Transferul latifundiarului mai are nevoie însă şi de avizul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor.

02 sept. 2013, 06:36
Mutarea lui Becali la Penitenciarul Poarta Albă, aprobată de Penitenciarul Jilava

Gigi Becali a solicitat să fie mutat la Penitenciarul Poarta Albă, supărat fiind că a fost sancţionat de conducerea penitenciarului Jilava, ca urmare a faptului că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în exteriorul închisorii. El nu va avea drept de muncă timp de 30 de zile şi nu va putea participa la activităţi sportive şi culturale.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor au spus că nu deţin informaţii privind un posibil transfer al lui Gigi Becali.

Mai mult, România TV a prezentat în exclusivitate imagini cu deţinutul Gigi Becali filmate în penitenciarul Jilava. Latifundiarul din Pipera a fost filmat pe ascuns în timp ce se afla în curtea unde i se permite să iasă.

Vezi şi IMAGINI INEDITE din închisoare. Gigi Becali, tratat regeşte. Vezi cine îi face MASAJ VIDEO

Vezi şi NOI IMAGINI cu Becali în spatele gratiilor. Vezi cum se menţine în formă latifundiarul din Pipera VIDEO