Cercetătorii vor să revoluţioneze piaţa muncii: program săptămânal de 25 de ore, până la 80 de ani

Copiii care acum au 10 ani ar trebui să muncească până la vârsta de 80 de ani, dar nu trebuie supuşi unui program de lucru mai lung de 25 de ore pe săptămână, când vor ajunge adulţi. Aceasta este concluzia cercetătorului danez James W. Vaupel, de la Centrul de Cercetare Danish Max Planck.

05 feb. 2013, 14:19
Cercetătorii vor să revoluţioneze piaţa muncii: program săptămânal de 25 de ore, până la 80 de ani

În timp ce în majoritatea ţărilor se încearcă prelungirea vârstei de pensionare, iar programul de lucru săptămânal se doreşte a fi şi el mărit, cercetătorii au ajuns la nişte concluzii care nu vor fi placul patronilor sau al guvernelor.

James W. Vaupel, de la Centrul de Cercetare Danish Max Planck, din Danemarca, spune că ar trebui să continuăm să lucrăm până la 80 de ani, dar programul de lucru nu ar trebui să fie mai lung de 25 de ore pe săptămână.

Potrivit descopera.ro, principalul argument este acela că oamenii cu vârste între 20 şi 30 de ani vor avea mai mult timp pentru a petrece alături de copiii lor, să facă sport şi alte activităţi importante. De asemenea, „la 35 de ani încerci să stai cât mai mult cu familia, dar la 70 de ani simţi că ai prea mult timp şi prea puţine lucruri de făcut„, mai spune cercetătorul danez.

Îmbătrânim din ce în ce mai mult…Copiii care acum au 10 ani ar trebui să muncească până la vârsta de 80 de ani. În schimb, ei nu vor fi supuşi unui program de lucru mai lung de 25 de ore pe săptămână, când vor ajunge adulţi„, a mai spus profesorul Vaupel. Mai mult, el susţine că există dovezi care demonstrează că oamenii în vârstă, care lucrează part-time, sunt mai sănătoşi decât cei stau acasă.