Cercetătorii au aflat că AMPRENTA nu este singurul lucru care ne deosebeşte. Vezi ce te face UNIC

Un cercetător elveţian a descoperit faptul că amprenta degetelor nu este singurul lucru care ne deosebeşte. El consideră că fiecare persoană respiră într-un mod unic, iar aerul respirat conţine o serie de compuşi unici, diferiţi de la o persoană la alta, lucru care are deosebit de multe aplicaţii practice atât în medicină, cât şi în viaţa de zi cu zi.

04 apr. 2013, 14:18

Compuşii prezenţi în aerul pe care îl expirăm acţionează drept o „amprentă personală”, potrivit BBC.

Aceşti metaboliţi reprezintă resturile eliberate de corp în urma metabolismului, dar unicitatea lor nu a fost demonstrată niciodată. Un studiu recent arată faptul că această descoperire are numeroase aplicaţii medicale, fiind posibilă diagnosticarea unor boli folosind mostre din aerul expirat, în acelaşi mod în care se folosesc cele de urină sau de sânge.

Citeşte şi INTERFONUL CU AMPRENTE, ultima soluţie de acces în bloc. Te-ai lăsa amprentat?

Deoarece un test de respiraţie nu poate fi falsificat şi rezultatele sunt instante, el ar putea să fie eficiente în testarea oamenilor care pot să aibă reacţii adverse la anestezie sau în testarea sportivilor suspectaţi de dopaj.

 „Nu înţeleg de ce respiraţia nu a fost folosită în diagnosticările medicale. În medicina tradiţională chinezească, ei îţi verifică pulsul, se uită la limbă şi îţi miros respiraţia. Mai mult, există câini dresaţi care pot mirosi cancerul, cu o mare rată de succes, dar câinele nu îţi poate spune ce compuşi există”, a spus Renato Zenobi, profesorul eleveţian din  Zurich care a făcut această descoperire.

Citeşte şi S-a inventat un test care detectează CANCERUL DE STOMAC prin analiza respiraţiei

Ceea ce rămâne de descoperit este faptul dacă metaboliţi din respiraţie diferă destul de mult de la om la om dar variază foarte puţin la individ în sine, pentru a putea fi folosit drept o „amprentă de respiraţie”.

În cadrul studiului au fost testate 11 persoane de mai multe ori pe zi, în cursul a nouă zile lucrătoare. Mostrele au fost trecute printr-un spectometru, un echipament necesar pentru măsurarea componentelor chimice din respiraţie.  În timpul testelor, în respiraţia unuia dintre voluntari s-a descoperit faptul că exista o substanţă diferită, provenită de la medicamentele de epilepsie pe care le lua. Când s-au verificat alţi pacienţi care lua aceleaşi pastile, s-a descoperit aceeaşi substanţă în aerul respirat.

Citeşte şi Importanţa biologică a hormonilor sexuali