Celulele stem pot fi stocate gratuit, în cadrul unui program naţional. Care sunt condiţiile

Cryo-Save asigură stocare gratuită a celulelor stem în cazul în care un membru al familiei nou-născutului - frate, soră, mamă, tată - a fost diagnosticat deja cu o boală ce poate fi tratată cu astfel de celule.

29 mai 2013, 16:15
Celulele stem pot fi stocate gratuit, în cadrul unui program naţional. Care sunt condiţiile

„Programul de stocare gratuită a celulelor stem este implementat şi în România de câţiva ani. Acest program oferă posibilitatea de a stoca la naştere celule stem, recoltate din sângele şi ţesutul cordonului ombilical. Pentru a fi admis în program, trebuie ca un membru al familiei (frate, soră, mamă, tată) al nou-născutului să fie deja diagnosticat cu o boală ce poate fi tratată cu celule stem în mod oficial şi să fi contactat un medic specialist oncolog/hematolog care să fie de acord să completeze formularul de recomandare a tratamentului. După admiterea în program, tot serviciul este oferit gratuit de Cryo-Save„, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Roxana Macrin, general manager al firmei, potrivit Agerpres.

Ea a explicat că acest program acoperă întregul proces necesar pentru ca transplantul să aibă loc: analizele specifice HLA din probă pentru a confirma faptul că există compatibilitate cu pacientul care trebuie tratat, precum şi coordonarea şi transportul probei de la banca Cryo-Save din Belgia la spitalul unde se va desfăşura tratamentul.

Medicul specialist va trebui să completeze formularul tip de recomandare şi va trebui să anexeze dovezi referitoare la analizele paraclinice, diagnosticul, stadiul bolii şi tratamentul efectuat, după care specialiştii Cryo-Save vor analiza cazul. După ce dosarul este aprobat, familia va semna un contract de servicii şi va primi kit-ul de recoltare personalizat, complet gratuit, după cum a explicat Roxana Macrin.

Potrivit acesteia, după ce probele sunt testate, urmează procesarea lor, extragerea şi identificarea de celule stem şi crioconservarea lor, apoi stocarea.

Una dintre bolile în care se pot utiliza ca tratament celule stem este anemia Blackfan-Diamond, în care măduva osoasă a organismului produce într-un număr foarte redus sau deloc celule roşii din sânge (eritrocite). Restul de celule sanguine (cum ar fi trombocitele şi celulele albe din sânge) sunt normale. Cauza acestei boli este necunoscută. Acest tip de anemie se diagnostichează încă de la naştere, în mod normal, dar uneori poate fi dificil de identificat. La aproximativ o treime din copiii născuţi cu Blackfan-Diamond se pot observa defecte fizice, cum ar fi malformaţii ale mâinilor sau defecte cardiace, dar nu a fost identificat un set clar de semne specifice. Aceste simptome pot varia, de asemenea, foarte mult, de la foarte uşoare la severe şi bineînţeles pun viaţa copilului în pericol.

Incidenţa anuală a acestei boli în populaţia generală europeană este estimată în jur de unu la 150.000. Ambele sexe sunt afectate în mod egal şi nu există nicio predispoziţie etnică.

Tratamentul anterior al bolii consta în transfuzii repetate de celule roşii din sânge, care afectează în mod clar calitatea vieţii pacienţilor, cât şi tratament cu corticosteroizi, care nu este tolerat în fiecare caz, din cauza reacţiilor adverse grave, mai ales la copii aşa de mici.

Transplantul de celule stem mai ales între fraţi este astăzi tratamentul cel mai recomandat.

Această formă de anemie este de obicei detectată în primii doi ani de viaţă. Principalele simptome sunt paloare (tegumente palide) şi dispnee (respiraţie îngreunată), în special în timpul hrănirii sau alăptării. Jumătate dintre pacienţii cu anemia Blackfan-Diamond au şi anomalii congenitale, cele mai frecvente fiind craniofaciale (la nivelul capului şi al feţei), genito-urinare şi anomalii ale degetului mare al mâinii. Aceşti pacienţi au un risc ridicat de a dezvolta leucemie/cancer.

În prezent, mutaţiile care cauzează boala au fost identificate la 40-45% dintre pacienţi. În cazuri familiale, riscul de recurenţă este de 50%. Severitatea bolii depinde de cât de repede este diagnosticat şi tratat şi de răspunsul la tratament.

Citeşte şi Ce BOLI pot fi tratate cu ajutorul CELULELOR STEM recoltate la naştere

Roxana Macrin a precizat că pentru un client obişnuit, care nu are probleme de sănătate în familie, costul stocării de celule stem în bancă este de 2.050 de euro, care se plătesc în primul an. Probele se păstrează între 20 şi 25 de ani.

În România sunt 16 bănci de stocare a celulelor stem, toate private. Numai 4 – 5% dintre români îşi pot permite să stocheze celule stem.