Cele mai vechi limbi ale lumii, reconstruite de un program pe computer

Cercetătorii au creat un software care poate reconstrui protolimbajele - limbile străvechi din care au evoluat cele din ziua de azi.

RomaniaTV.net
12 feb. 2013, 15:32
Cele mai vechi limbi ale lumii, reconstruite de un program pe computer

Pentru a testa sistemul, echipa a luat 637 de limbaje vorbite în prezent în Asia şi în Pacific şi a recreat limbajul din care au evoluat. Studiul este publicat în revista Proceedings of the National Academy of Science, scrie BBC.

În prezent, reconstruirea limbajelor este făcută de lingvişti – dar procesul este lent şi extrem de greu. Dan Klein, profesor asociat la Universitatea California din Berkeley spune că este dificil pentru oameni să studieze toate informaţiile. „Sunt mii de limbaje în lume, cu mii de cuvinte fiecare, fără a menţiona şi strămoşii lor. Ar fi nevoie de sute de ani pentru a le studia pe toate. Aici intervin computerele”.

Limbajele se schimbă treptat pe parcursul timpului. De-a lungul a mii de ani, micile variaţii ale felului în care producem sunetele au transformat limbajele timpurii în multe altele.

„Schimbările sunetelor sunt aproape aceleaşi, aşa că există un model ce poate fi găsit de computer. Tot ce trebuie e să le identifice şi să le inverseze, pentru a ajunge la cuvintele de unde au pornit„, spune dr. Klein.

Software-ul va ajuta experţii, însă nu îi va înlocui, întrucât nu poate detecta schimbările morfologice.