Cel mai TARE truc pentru A ÎNVĂŢA uşor. Vezi ce trebuie să faci pentru a avea note mari

Mâna dreaptă strânsă în pumn ajută la memorarea de informaţii noi, de exemplu a unor cuvinte, în timp ce mâna stângă strânsă în pumn activează memoria de scurtă durată, relevă psihologul american Ruth Propper de la Montclair State University. Însă, acest lucru este valabil doar dacă sunteţi dreptaci, subliniază publicaţia germană Focus.

26 apr. 2013, 11:38
Cel mai TARE truc pentru A ÎNVĂŢA uşor. Vezi ce trebuie să faci pentru a avea note mari

Cauza unui efect atât de inedit se ascunde, în opinia specialiştilor, în stimularea diverselor emisfere ale creierului, scrie Agerpres.

Rezultatele studiului, la care au luat parte 51 de oameni, au fost publicate prima dată pe site-ul revistei medicale PLOS ONE. Participanţilor la experiment li s-a propus să memoreze, într-o perioadă scurtă, o listă de 72 de cuvinte. Cel mai bine s-au descurcat cu această sarcină cei care în timpul memorării ţineau strâns pumnul drept, iar în timpul redării – pe cel stâng.

Potrivit organizatorilor experimentului, rezultatele obţinute atestă că unele mişcări simple ale corpului pot să schimbe temporar funcţiile creierului şi să îmbunătăţească memoria.

Chiar dacă în timpul experimentului activitatea creierului nu a fost monitorizată, iar numărul de participanţi a fost unul destul de mic, cercetătorii americani sunt de părere că rezultatele obţinute sunt importante pentru ştiinţă.

Citeşte şi Află legătura dintre somn şi inteligenţa copilului