Cea mai mare bancă din România va concedia 1.600 de angajaţi

BCR, cel mai mare grup bancar de pe piaţa din România, dă afară 1.600 de angajaţi. Procesul de restructurare a BCR începe pe data de 19 aprilie şi va dura 18 luni.

RomaniaTV.net
18 apr. 2013, 07:46
Cea mai mare bancă din România va concedia 1.600 de angajaţi

În prezent, grupul BCR are circa 9.100 de salariaţi, numărul urmând să scadă până la 7.500 de persoane, a precizat preşedintele executiv al BCR, Tomas Spurny, potrivit capital.ro.

Disponibilizările fac parte din procesul de restructuare a cheltuielilor, pentru care Spurny a primit mandat în anul 2012. Printre măsurile anunţate de şeful BCR sunt reducerea cheltuielilor privind infrastructura IT şi reducerea cheltuielilor referitoare la deţinerile imobiliare, care în prezent se ridică la 400.000 de metri pătraţi.

Ţinta noastră este să reducem aceste cheltuieli cu 250 milioane de lei„, a spus preşedintele executiv al BCR.