Ce spune Roberta Anastase despre obţinerea unui nou mandat de deputat

REZULTATE ALEGERI PARALMENTARE 2012. Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a declarat, luni seară, pentru Agerpres, că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte obţinerea unui mandat de deputat, aceasta precizând că aşteaptă rezultatele oficiale de la BEC.

RomaniaTV.net
10 dec. 2012, 21:52
Ce spune Roberta Anastase despre obţinerea unui nou mandat de deputat
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a preferat să nu facă pronosticuri în ceea ce priveşte şansele sale pentru obţinerea unui nou mandat de deputat de Ploieşti, în condiţiile în care a obţinut 9.281 de voturi, iar contracandidatul său de la USL a obţinut 15.765 de voturi.

„Aştept rezultatele de la Biroul Electoral Central”, a declarat Roberta Anastase.

 
Pe de altă parte, Anastase a spus, referindu-se la demisiile din partid ca urmare a rezultatului obţinut la alegerile parlamentare, că astfel de decizii nu trebuie luate „la cald”, ci în urma unor analize.
 
„Eu cred că în mod obişnuit aceste decizii trebuie luate după analize şi nu cu o supărare pe care fiecare dintre noi o simţim”, a spus Anastase.

Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a candidat din partea ARD pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 11 Ploieşti Vest, pe care l-a reprezentat în Parlament şi în ultimii patru ani.

Potrivit datelor pe care Biroul Electoral Judeţean Prahova le-a transmis la BEC, Paul Dumbrăvanu a obţinut 15.765 de voturi, iar Roberta Anastase 9.281 voturi, următorul clasat fiind candidatul PP-DD, Ovidiu Ciorăneanu, cu 3.043 voturi.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, lider al PDL Prahova, a pierdut astfel colegiul 11, unde a candidat pentru al doilea mandat de deputat. Cu cele peste 9.000 de voturi obţinute la scrutinul de duminică, Anastase se clasează pe primul loc ca număr de voturi între reprezentanţii ARD în colegii de deputat închise de USL.