CCR a VALIDAT suspendarea lui Băsescu. Crin Antonescu este preşedinte interimar

Curtea Constituţională a constatat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi l-a confirmat pe Crin Antonescu drept preşedinte interimar, urmând ca marţi să primească de la CCR documentul care-l instalează în funcţie. Totodată, Curtea Constituţională a respins, luni, sesizările formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase, susţinute de PDL, privind revocările din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor. După decizia CCR, liderii USL au făcut un apel la încetarea denigrărilor şi acuzaţiilor la adresa României. Ceremonia de predare - primire la Palatul Cotroceni va avea loc marţi, în jurul prânzului, când Traian Băsescu îi va transfera lui Crin Antonescu responsabilităţile de şef al statului.

RomaniaTV.net
09 iul. 2012, 19:11
CCR a VALIDAT suspendarea lui Băsescu. Crin Antonescu este preşedinte interimar

Traian Băsescu pleacă de la Palatul Cotroceni şi merge la referendum. După mai bine de şapte ore de deliberări, Curtea Constituţională a validat suspendarea din funcţie a preşedintelui. Cel care va ocupa funcţia până la alegeri este Crin Antonescu.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă„, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Totodată, Curtea a validat instalarea ca preşedinte interimar a lui Crin Antonescu, în calitatea sa de preşedinte al Senatului.

Curtea constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată, constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României, constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu„, au decis magistraţii Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională s-a întrunit, luni, pentru a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României, potrivit articolului 11, punctul B, litera b, din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CC. Curtea Constituţională va comunica apoi cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

De asemenea, judecătorii Curţii au discutat pe marginea conflictului reclamat de preşedintele Traian Băsescu în raport cu Parlamentul, ca urmare a suspendării sale din funcţie.

Pe agenda CCR de luni s-au aflat şi sesizările PDL privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului şi Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a mers la CCR  pentru a-şi prezenta punctul de vedere legat de sesizarea sa privind „conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte”. „Cred că este bine ca la Curtea Constituţională să existe şi viziunea preşedintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului”, a precizat Traian Băsescu, citat de Mediafax. 

„Nu aş fi vrut să nu rămână direct punctul de vedere al preşedintelui legat de ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi cred că este important chiar pentru istoria noastră”, a susţinut Băsescu. El a mai fost întrebat ce aşteptări are de la judecătorii Curţii în ceea ce priveşte şedinţa de luni: „Mi-aş dori să nu ia lucrurile fragmentat, ci să le privească în ansamblu, ca să înţelegem toţi şi în primul rând românii ce s-a întâmplat săptămâna trecută”.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a plecat de la CCR, după o jumătatate de oră de la sosire. „Hotărăşte Curtea”, a fost singurul comentariu făcut de Băsescu. Preşedintele suspendat s-a întors la Palatul Cotroceni.