Cazul Hayssam. Senatul a ratificat acordul de Tratatul de extrădare româno-sirian

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea între România şi Republica Arabă Siriană, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010, informează Mediafax. Proiectul, prioritate legislativă a fostului Guvern, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, a întrunit 93 de voturi "pentru", 5 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.

RomaniaTV.net
08 mai 2012, 12:38
Cazul Hayssam. Senatul a ratificat acordul de Tratatul de extrădare româno-sirian

Senatul a adoptat, de asemenea, Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010, adoptat, anterior, tacit de Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor, senatorul Georgică Severin (PSD) a afirmat că ratificarea acordurilor cu Siria este inoportună deoarece, de la data semnării acestor acorduri, situaţia internaţională s-a schimbat radical. El a spus că Siria a devenit o ţară cu mari probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului.

Severin a precizat că membrii Comisiei pentru politică externă au acceptat să dea un aviz favorabil după ce au primit precizări în legătură cu oportunitatea ratificării acestor tratate din partea Ministerului de Externe. „Este inoportună ratificarea acestor acorduri, deoarece toate ţările Uniunii Europene au îngheţat raporturile cu Siria”, a adăugat parlamentarul.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, a susţinut că ratificarea acestor acorduri ar fi o greşeală din punct de vedere politic, în condiţiile în care toate ţările UE, Liga Arabă şi multe ţări din afara Uniunii boicotează sistemul din Siria. „Dacă încheiem acest acord, mâine în toate ziarele siriene va fi prezentat ca o victorie a politicii externe a conducerii actuale a Siriei, iar noi nu avem nimic de câştigat”, a mai spus Frunda.

Tot marţi, Senatul a adoptat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010.

Preşedintele Băsescu a declarat, în noiembrie 2011, că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria, apreciind că ceea ce face Titus Corlăţean e un blocaj politic mai rău decât „corupţia lui Sorin Apostu”.

„A fost unul din obiectivele pe care le-am dat instituţiilor în cadrul CSAT: recuperarea acestor domni care au făcut boacănele pe aici şi au plecat prin străinătate. A venit Naor înapoi, cel implicat în traficul cu armament, a venit Necolaiciuc, cu calea ferată, a venit Popa din Indonezia şi dacă mai avem unul condamnat şi pe care nu reuşim să-l aducem în ţară este Omar Hayssam”, a spus Băsescu, la RRA.

El a amintit că în urma vizitei preşedintelui Bashar al-Assad la Bucureşti, în toamna anului trecut, a fost parafat un tratat de extrădare cu Siria.

Potrivit preşedintelui Băsescu, acesta este un document necesar pentru aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, în condiţiile în care legislaţia Siriei prevede imposibilitatea extrădării persoanelor care au cetăţenia siriană.

„Siria are în legislaţia ei imposibilitatea de a extrăda un cetăţean sirian. Omar Hayssam are dublă cetăţenie – cetăţenie siriană şi este şi cetăţean român. V-aş aduce aminte că circula cu preşedinţii României, cu unul din preşedinţii României, era pe listele de candidaţi ai unui partid aflat acum în opoziţie. Deci, am parafat acordul de extrădare care să facă o excepţie – dacă are şi cetăţenia altui stat, nu neapărat română, să poată fi extrădat şi către statul de a doua cetăţenie”, a explicat Băsescu.

Preşedintele a criticat faptul că ratificarea documentului este blocată la Comisia de politică externă a Senatului, apreciind că este vorba despre un „blocaj politic” al cărui autor este Titus Corlăţean.

„Din păcate, la Comisia de politică externă din Senat, domnul Titus Corlăţean consideră că situaţia politică din Siria nu face fezabilă avizarea acestui acord. Sigur, pot să înţeleg în toate felurile explicaţia pe care o dă pentru blocarea acestui acord, dar nu pot să nu observ că, fiind interese extraordinar de mari ale celor care guvernau când domnul Omar Hayssam mergea cu avionul cu preşedintele ţării, se pare că este un blocaj politic. Şi asta e mai rea decât corupţia lui Sorin Apostu de la Cluj”, a spus preşedintele.

„Cât timp nu avem ratificat acest acord, nu putem cere Siriei să ni-l predea pe Omar Hayssam, care după informaţiile noastre încă este în puşcărie în Siria”, a mai spus Băsescu.