Caz şocant în Afganistan. Femeie acuzată de adulter, EXECUTATĂ în public VIDEO

O femeie acuzată de adulter a fost împuşcată în public de către un taliban. Execuţia a fost filmată şi a şocat atât autorităţile, cât şi pe cetăţeni care se arată revoltaţi. 

RomaniaTV.net
09 iul. 2012, 06:27
Caz şocant în Afganistan. Femeie acuzată de adulter, EXECUTATĂ în public VIDEO

Execuţia s-a petrecut lângă Kabul. Talibanul a tras câteva gloanţe în capul femeii de faţă cu mai mulţi bărbaţi, care l-au încurajat cu aplauze. Crima i-a şocat pe afgani.

„Ceea ce a făcut membrul taliban este împotriva legii. Aşa ceva nu scrie în legea noastră. Dacă mamele sau surorile noastre văd filmarea, ele vor fi şocate şi se vor speria foarte tare”, a declarat Abdul Salim, localnic.

Şi oficialii afgani condamnă gestul şi vor să-l prindă pe vinovat.

„Vom face investigaţii cu ajutorul acestei filmări şi vom găsi vinovatul din spatele acestui act de violenţă, terorism şi act brutal. Nu există nici o explicaţie, niciun înţeles pentru această nenorocire”, a spus Sediq Sediqi, Ministerul de Interne.

Femeile afgane sunt victime ale talibanilor în mod repetat, de când şi-au recăpătat drepturile la educaţie, muncă şi vot, după ce regimul taliban a fost îndepărtat de la putere prin intervenţia SUA şi a NATO.