Cauciucurile de iarnă, greu de găsit VIDEO

Anumite tipuri de cauciucuri de iarnă sunt foarte greu de găsit şi multe service-uri au făcute deja liste cu rezervări. În tot acest timp, poliţiştii încep deja să le dea amenzi celor care circulă cu anvelope de vară în zonele în care traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă.

RomaniaTV.net
25 oct. 2012, 20:26
Cauciucurile de iarnă, greu de găsit VIDEO

Şoferii care nu şi-au cumpărat încă anvelope de iarnă vor avea o misiune destul de grea. Multe tipuri de cauciucuri au fost deja epuizate din stocuri, iar la comandă, ar putea trece săptămâni întregi până la livrare.

„Da, într-adevăr la cele de Jeep nu prea se găsesc pentru că se face comandă prea mică”, a declarat Dinu Vasile, administrator service.

Unii şoferi mai prevăzători au vrut să evite aglomeraţia de la vulcanizări. Aşa că au venit din timp să îşi monteze roţile de iarnă.

Poliţiştii nu vor ţine cont de scuzele şoferilor fără cauciucuri de iarnă.

„Vorbim de amendă care poate merge până la 1.400 de lei, plus aplicarea celor 6 puncte de penalizare prevăzute de lege şi evident reţinerea certificatului de înmatriculare. Doresc să fac precizarea că această sancţiune se aplică dacă şoferul nu îşi montează anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei”, a precizat Ioana Stancu, purtător de cuvânt BRB.

Poliţiştii spun că în perioada sezonului rece, lipsa cauciucurilor de iarnă reprezintă cauza multor accidente.