Casa în care a murit Michael Jackson, scoasă la vânzare. Vezi aici cât costă

Casa în care a murit Michael Jackson a fost scoasă la vânzare. Chiar dacă preţul este uriaş, agenţii imobiliari sunt convinşi că aceasta se va vinde rapid.

RomaniaTV.net
22 mart. 2012, 09:19
Casa în care a murit Michael Jackson, scoasă la vânzare. Vezi aici cât costă

Douăzeci şi patru de milioane de dolari ar trebui să plătească cel care doreşte să devină noul proprietar al casei în care a murit Michael Jackson.

Situată în Los Angeles, vila care se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, are 13 băi, o piscină şi un lift. În ciuda preţului ridicat, analiştii imobiliari cred că luxoasa vilă se va vinde imediat, datorită notorietăţii regelui pop.

Michael Jackson a murit în 2009, la vârsta de 50 de ani, chiar înainte de reveni pe scena muzicală. Vinovat pentru decesul megastarului a fost găsit medicul său personal, Conrad Murray, pentru că i-a administrat o doză letală de anestezic. Murray a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.