Casă funerară extravagantă în Arad cu candelabrele suflate cu aur şi încălzire în pardoseală VIDEO

Capelă mai ceva ca un hotel de patru stele la Arad. Candelabre suflate cu aur, încălzire în pardoseală şi chiar restaurant. Cine se respectă poate organiza priveghiul pentru ruda decedată într-o astfel de clădire. Investiţia casei funerare de lux se ridică la peste 200.000 de euro.

27 mart. 2013, 10:47

Nimic din aspectul clădirii nu aduce aminte de o casă funerară. Capela are 6 camere de priveghi, coloane de piatră la intrare, sală pentru 70 de persoane iar holul este luminat de candelabre de cristal suflate cu aur.

Proprietarul capelei spune că nu a dorit o casă funerară extravagantă, ci doar un loc comod pentru rudele îndurerate.

„Noi nu vrem ca aceasta capelă să treacă drept o clădire extravagantă. Ne dorim ca rudele celor decedaţi să găsească aici un spaţiu elegant”, a declarat pentru România TV Dorin Lungu, director.

„Când am venit prima data am avut senzaţia că sunt în Spania când am fost la o înmormântrare deosebită. Îmi dau seama că se poate şi în România”, a declarat Simion Tomuta, pastor penticostal.

Atraşi de luxul clădirii, clienţii nu au întârziat să apară. „Preţurile sunt acceptabile. Eu am apelat la această firmă pentru că preţurile sunt rezonabile…100 de lei pe zi, include sala de mese, privegheatul”, Costel Gogea, client.

Capela a fost construită cu 200.000 de euro, iar proprietarul este încântat de rezultat. El speră ca străinii care vizitează Aradul să considere capela funerară un obiectiv turistic.