Casă cu trei etaje într-un copac din centrul Capitalei VIDEO

O familie de bucureşteni a găsit un mod ieftin, original, dar şi periculos să scape de căldura insuportabilă din nopţile caniculare de vară. Oamenii şi-au amenajat într-un copac o locuinţă cu trei etaje care arată ca o căsuţă ridicată de nişte copii.

RomaniaTV.net
11 mart. 2013, 07:40
Casă cu trei etaje într-un copac din centrul Capitalei VIDEO

La 100 de metri de moderna cladire a Primăriei Capitalei, peisajul este dominat de o originală casă de vacanţă care ia ochii oricărui trecător, este vorba de căsuţa din copac de pe strada George Ranetti din Bucureşti.

Vecinii spun că vara locatarii mai adaugă nişte pereţi la faţadă şi căsuţa şubredă dintre crengi începe să semene şi mai mult cu un cămin locuibil. În caz că vă întrebaţi, de la un etaj la altul se ajunge cu ajutorul unor scări. Iar la etajul doi confortul este sporit cu o lustră cu ventilator, informează România TV.

Lângă anunţul fioros sunt două fotolii din răchită, despărţite de o măsuţă, unde propietarii îşi petrec uneori amiezile, pe strada cu aer de uliţă desfundată.