Casa Albă recunoaşte „riscurile” unei intervenţii în Siria

Secretarul general al Casei Albe, Denis McDonough, a recunoscut că intervenţia americană în Siria ar putea duce la riscul de "a se vedea implicat într-un război civil" din care să nu lipsească represaliile.

RomaniaTV.net
08 sept. 2013, 16:31
Casa Albă recunoaşte „riscurile” unei intervenţii în Siria

Riscurile unei intervenţii ‘sunt multiple’, a spus Denis McDonough la CNN, unul dintre platourile în care a fost prezent duminică, unul dintre riscuri putând fi ‘implicarea într-un război civil în desfăşurare’. ‘Trebuie să fim foarte atenţi, să ţintim cu precizie şi să ne limităm intervenţia ca să nu ne trezim antrenaţi în conflict’, a adăugat el, punând accentul pe caracterul ‘limitat’ al loviturilor prevăzute. ‘Nu este Irakul sau Afganistanul, nu este nici Libia’, a afirmat el, citat de Agerpres.

Repetând faptul că nu vor exista ‘trupe la sol’, McDonough a refuzat totuşi să răspundă la întrebarea despre eventuala mobilizare a piloţilor pentru zboruri. ‘Evident că există şi un risc de reacţie şi represalii împotriva prietenilor noştri. Ne pregătim pentru orice eventualitate şi suntem pregătiţi să facem faţă’, a adăugat oficialul american.

McDonough a salutat sprijinul ‘numeroşilor prieteni care sunt alături’ de SUA. Uniunea Europeană ‘spune că guvernul sirian este responsabil. Nu mai dezbatem dacă (atacul cu arme chimice din 21 august) a avut loc sau nu, este un lucru important’, a mai spus el. Oficialul a refuzat totuşi să precizeze dacă vreun alt stat a promis sprijin în echipament sau trupe, lăsând să se înţeleagă că nu s-a pus problema ‘în această fază’.

Secretarul general al Casei Albe a afirmat de altfel pe postul Fox că este ‘prea devreme pentru a ajunge la o concluzie’ în privinţa numărului de voturi din Congres favorabile intervenţiei. ‘Am vorbit în cursul acestei săptămâni cu zeci de congresmeni… Nu vrem să pierdem votul’, a spus el. Problema la care trebuie să răspundă Congresul este dacă este necesar ‘să se dea o replică’ ‘oribilului’ atac chimic, a adăugat McDonaugh. ‘Riscurile lipsei de acţiune sunt mai mari decât cele ale acţiunii’, a încheiat oficialul american.