Carne stricată pentru săraci, la Focşani

Mai multe familii nevoiaşe din Focşani acuză că au primit carne stricată de la cantina de ajutor social.

RomaniaTV.net
03 mai 2012, 07:37
Carne stricată pentru săraci, la Focşani

„Au vrut să ne intoxice”, spun pe mai multe voci familiile cu probleme financiare din Focşani care pentru a putea pune o bucată de carne pe masă apelează la cantina de ajutor social. Carnea primită înainte de minivacanţa de 1 mai a avut, spun ei, un miros ciudat încă de când au intrat în posesia pachetelor. Oamenii au vrut să meargă cu carnea alterată la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Vrancea, dar de acolo au fost redirecţionaţi către Direcţia Sanitar Veterinară, unde există un laborator specializat pentru analiza cărnii. Asta însă abia după 1 Mai, deoarece toată lumea a fost liberă, iar carnea a trebuit să fie congelată pentru a nu se strica şi mai tare.

Cum scandalul a luat amploare, patronul firmei care a livrat carnea tocată la cantina socială din Focşani i-a asigurat pe păgubiţi, prin vocea administratorului firmei, că vor fi despăgubiţi în carne şi în bani.