Care alegorice, însoţite de toboşari şi cimpoieri, în Bucureşti, de Ziua Irlandei

O paradă cu care alegorice, acompaniată de cântăreţi irlandezi, toboşari şi cimpoieri, va parcurge duminică Calea Victoriei, marcând astfel Ziua Irlandei, mesajul transmis în acest an de către organizatori fiind unul ecologist: 'Gândeşte verde, poartă verde'.

RomaniaTV.net
17 mart. 2013, 06:36
Care alegorice, însoţite de toboşari şi cimpoieri, în Bucureşti, de Ziua Irlandei

Ambasada Irlandei la Bucureşti informează că aceasta va fi cea mai mare paradă cu care alegorice din Europa continentală dedicată Sfântului Patrick. Organizată de Asociaţia Ireland România Network, parada va avea zece camioane decorate în culorile Irlandei.

Grigore Leşe va conduce, în fruntea paradei, un grup de 20 de cimpoieri din Vaslui, Iaşi, Prahova, Munţii Apuseni, Ţara Vrancei şi Bucureşti. Parada va fi urmată de o reuniune unde se va discuta înfiinţarea Ligii Naţionale a Cimpoierilor din România. Liga îşi propune să sprijine cultura şi tradiţia cimpoiului, instrument străvechi, care semnifică şi conexiunea pastorală comună dintre România şi Irlanda, scrie Agerpres.

‘Mesajul pe care vrem să-l transmitem anul acesta prin parada dedicată Sfântului Patrick este ‘Think green, wear green’ (‘Gândeşte verde, poartă verde’), iar Ireland Romania Network face un apel către toţi cei care iubesc primăvara, natura, frumuseţea şi omenia, către toţi cei care cred că a fi împreună şi a proteja natura este important, să se alăture acestei sărbători, să gândească verde şi să poarte verde’, a declarat preşedintele Asociaţiei Ireland Romania Network, John Long, care a adăugat că oricine se poate alătura acestei călătorii cântând, jonglând, dansând sau doar purtând ceva verde.

Parada va pleca din Piaţa George Enescu, la ora 15,30, va parcurge Calea Victoriei şi se va opri pe strada Lipscani. Carele alegorice vor purta mesajul ‘Happy Saint Patrick’s Day, Romania!’ (‘La mulţi ani de Ziua Sfântului Patrick, România!’). Acestea vor fi decorate de studenţii Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi de membri ai Teatrului de Artă Bucureşti. Calea Victoriei va fi închisă traficului rutier între orele 16,00 şi 17,00.

În intervalul 14,00-16,00, în Piaţa ‘George Enescu’, artistul plastic Andreea Hudini va coordona un atelier în cadrul căruia copiii din clasele primare îşi vor putea confecţiona măşti care să-l reprezinte pe Patrick the Leprechaun, mascota evenimentului, vor desena pe asfalt şi vor modela baloane.

Un concert în aer liber, organizat de Ambasada Irlandei şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul de proiecte culturale ArCub, va avea loc în centrul istoric începând cu ora 17,00. Vor evolua artişti români şi irlandezi: Antonia, Vunk, U2 Zen Garden, Vyvienne Long, Aoife Dermody, Córas, Blackbeers, DJ Kormak, The DaDa şi The Mojo Band. În cadrul aceluiaşi spectacol dansatorii de la The Irish Way îşi vor demonstra măiestria pe ritmurile muzicii tradiţional irlandeze. Seara se va încheia cu un spectaculos joc de lumini ce va anima străzile Centrului Vechi al Bucureştiului.