Carantină în Argeş: Unul din cei doi urşi împuşcaţi vineri era turbat

Carantină pe 30 de kilometri în judeţul Argeş, după ce probele relevate de la cei doi urşi împuşcaţi vineri, în zona Tulburea, din apropierea barajului Vidraru, au dezvăluit că unul din ei era turbat.

RomaniaTV.net
22 sept. 2012, 07:25
Carantină în Argeş: Unul din cei doi urşi împuşcaţi vineri era turbat

Autorităţile spun că unul din cei doi urşi împuşcaţi ar fi fost cel care i-a atacat pe bărbaţii din Argeş.

Autorităţile vor instaura carantină pe o zonă de 30km în judeţul Argeş, iar toate animalele din curţile localnicilor vor fi vaccinate.

„Se vor institui măsuri în conformitate cu legea pe 30 de kilometri în jurul locului unde a avut loc atacul, vor fi vaccinate câinii şi pisicile, iar vulpile vor primi vaccinurile orale la vizuine. Este vorba de fondul de vânătoare Arefu care aparţine Ocolului Silvic Vidraru”, a declarat directorul DSVSA Argeş, dr, Daniel Lupu, potrivit Mediafax.

Lupu a mai precizat că instituţia pe care o conduce a anunţat în scris Direcţia de Sănătate Publică Argeş despre necesitatea că pădurarii Direcţiei Silvice Argeş să fie urgent vaccinaţi antirabic la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Un urs a atacat vineri un vânător, în Argeş, bărbatul fiind rănit grav la o mână. Ulterior, un al doilea pădurar a fost atacat. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, în zona Corbeni s-a desfăşurat, vineri, o vânătoare organizată de Ocolul Silvic Vidraru, iar la un moment dat un urs i-a atacat pe doi dintre gonaci.

Incidentul are loc pe fondul unor atacuri ale urşilor din zona Dealu Frumos din judeţul Dâmboviţa. Primele atacuri au avut loc în data de 15 septembrie, incidentele soldându-se cu moartea unei persoane şi rănirea a două persoane. Ulterior, ursul a fost împuşcat, iar în urma autopsiei s-a descoperit că animalul era bolnav de rabie.

Patru zile mai târziu, un alt bărbat a fost ucis de către un alt urs în localitatea Moroieni din judeţul Dâmboviţa şi un altul a fost atacat.