Cancer de piele: Semne pe care n-ar trebui să le neglijezi

Cancerul de piele poate fi vindecat dacă este detectat în formă incipientă. Tocmai de aceea este foarte important să nu trataţi cu nepăsare semnalele de avertizare pe care vi le transmite organismul în ceea ce priveşte cancerul de piele.

12 ian. 2013, 10:00
Cancer de piele: Semne pe care n-ar trebui să le neglijezi

1. Keratoza solara se poate transforma în cancer de piele

Keratoza solară este o leziune a pielii cauzată de razele ultraviolete. Keratoza apare pe zone expuse îndelung la soare, pe cap, gât, mâini, la persoane cu pielea subţire, albă, la persoanele cu părul roşcat şi cu ochii verzi sau albaştri.

2. Cancerul de piele poate fi anunţat de cheilita actinică

Cheilita actinică reprezintă o afecţiune precanceroasa care apare de obicei în zona buzei inferioare produsă de expunerea cronică la radiaţiile solare. Pete cu crustă, senzaţia persistentă de buze uscate şi crăparea buzelor sunt simptomele cheilitei actinice.

3. Cornul cutanat poate fi un semn al cancerului de piele

Cornul cutanat este o formaţiune dură care apare la nivelul pielii. Mărimea şi forma cornului poate varia considerabil, însă cei mai mulţi au doar câţiva milimetri cu striaţii pe suprafaţă. Apare de obicei la persoanele cu pielea deschisă la culoare cu o expunere prea mare la soare.

Citeşte mai mult pe sfatulparintilor.ro