Campionatul s-a amânat până la primăvară, iar Dragomir e categoric: Sunt prea multe echipe în Liga I

Derby-ul Steaua - Astra Giurgiu (scor 2-0), disputat luni seara în Ghencea, a fost ultimul meci oficial din sezonul intern 2013, după amânarea primei manşe a semifinalelor Cupei României, Dumitru Dragomir anunţând că se va amâna şi etapa a 20-a din Liga I, care ar fi trebui să se joace la sfârşitul acestei săptămâni.

RomaniaTV.net
11 dec. 2012, 14:37
Campionatul s-a amânat până la primăvară, iar Dragomir e categoric: Sunt prea multe echipe în Liga I

Campionatul s-a amânat. În urma cererii a 12 cluburi din Liga I, LPF a făcut o cerere către FRF pentru amânarea etapei a 20-a. Comitetul de Urgenţă al FRF a decis amânarea. Nu ştiu când se va juca, încă nu s-a găsit o dată liberă„, a fost anunţul făcut marţi de Dumitru Dragomir, care consfinţit astfel încheierea sezonului de fotbal intern.

Preşedintele LPF a mai adăugat că sunt două soluţii pentru disputarea etapei amânate: „Fie începem mai devreme în februarie, fie FRF mai împinge campionatul în vară cu două săptămâni„.

În altă ordine de idei, Dragomir s-a referit şi la criza financiară care afectează mai multe grupări de Liga I. „Şi eu spun că sunt multe 18 echipe în Liga I, de asta şi militez pentru un sistem cu 14. Am mai spus însă, până în vară totul este perfect. Să vedem însă în martie cine ia licenţa şi câte iau. Noi am propus schimbarea sistemului competiţional din 2014, pentru că nu putem regulamentar din 2013. Dacă vom avea mai puţin de 18 echipe în vară, atunci Comitetul Executiv al federaţiei poate să hotărască, dar nu ştiu cum, cine intră din Liga a II-a, cine dă baraj, cine cade ca să rămână 14 echipe aşa cum vrem noi să jucăm play-off„, a spus şeful LPF.

El a explicat şi situaţia de la Rapid, grupare care a intrat în insolvenţă: „Insolvenţa nu are nicio legătură cu licenţa. Doar că Rapid nu va putea să joace în cupele europene doi ani. Asta cu insolvenţa este oricum o inginerie. Numai aşa poţi să ameliorezi legal situaţia de la club. Şi a făcut o treabă legală„.

Despre situaţia de la Dinamo, Dragomir a declarat: „Nu vreau să spun dacă va ajunge în situaţia Rapidul, dar e deranj mare. Peste tot, dar nu pot să vorbesc mai mult. Dacă vine sfârşitul lumii… noi jucăm şi acolo bine. Unii intră în Rai, alţii în Iad. Eu iau imediat Liga Iadului în primire. Gigi Becali face echipă în Rai, e în Rai sigur. Eu în Iad pentru am experienţă în Iadul de pe Pământ, de aici„.