CA LA NOI LA NIMENI. Statul român a plătit alocaţii pentru zeci de copii MORŢI

Statul român a plătit alocaţii pentru 49 de copii din judeţul Cluj care erau morţi de câţiva ani, unul chiar din 2001, precum şi pentru şapte tineri care au împlinit 18 ani şi care nu au făcut dovada continuării cursurilor şcolare, prejudiciul ridicându-se la aproape 200.000 de lei.

RomaniaTV.net
02 iul. 2013, 12:02
CA LA NOI LA NIMENI. Statul român a plătit alocaţii pentru zeci de copii MORŢI

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Cluj, Viorica Zlati, a declarat, marţi, că instituţia a desfăşurat, în perioada 29 aprilie-31 mai, o campanie de identificare şi verificare a dosarelor care prezintă suspiciuni de eroare, fraudă, corupţie în procesul de acordare şi plată a alocaţiei de stat pentru copii.

„Inspectorii sociali au identificat 17 cazuri, din 42 de suspiciuni, în care s-a efectuat plata alocaţiei de stat deşi copilul era decedat. Ulterior, au mai fost descoperite alte 32 de astfel de cazuri. De asemenea, s-au identificat şapte cazuri, din 53 de suspiciuni, de plată necuvenită pentru copii cu vârsta peste 18 ani fără dovada frecventării cursurilor şcolare. S-a recuperat din prejudiciul total suma de 30.614 lei, urmând să mai fie recuperată o sumă de 154.936 de lei, pentru care s-au emis decizii de recuperare a banilor acordaţi necuvenit. Beneficiarii au fost notificaţi, iar, dacă nu plătesc, anunţăm Administraţia Financiară pentru recuparea sumelor cu titlu executoriu”, a spus Zlati.

Potrivit acesteia, descoperirea cazurilor de familii care primeau alocaţia de stat pentru copii, în valoare de 42 de lei pe lună, deşi aceştia erau morţi, a fost posibilă în urma suprapunerii bazelor de date ale AJPIS Cluj cu cele de la Evidenţa Populaţiei.

„Obligaţia de a declara un copil decedat aparţinea familiilor, dar şi primăriilor. Sunt cazuri de copii decedaţi în urmă cu doi-trei ani, cel mai vechi fiind din 2001. Am discutat cu tatăl acelui copil decedat în urmă cu 12 ani, care a încasat în acest interval alocaţia de stat şi care era revoltat că trebuie să plătească o singură dată suma pe care o datora şi a cerut să o eşalonăm. A recunoscut că ştia că încasează necuvenit acele sume, dar a spus că familia este săracă şi a avut mare nevoie de bani. S-a gândit, probabil, că nu va fi descoperit. Cred că toate acele familii s-au gândit că, dacă nu s-au suprapus până acum bazele de date, vor scăpa. Eu am fost şocată de ceea ce am descoperit”, a spus Zlati, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că beneficiarii sumelor trebuie să plătească debitul fără să li se perceapă vreo dobândă sau vreo penalizare.

Viorica Zlati a menţionat că toate plăţile necuvenite făcute în cazul copiilor morţi sau al celor care au împlinit 18 ani şi nu au făcut dovada continuării studiilor au încetat şi că în fiecare lună va avea loc suprapunerea bazelor de date cu toate instituţiile, astfel încât să nu mai apară cazuri similare.

Alocaţia de stat se acordă, potrivit legii, şi pentru copiii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează cursurile profesionale sau liceale, pâna la finalizarea acestora.