Brenciu, atac la Bănică: Sunt singurul cântăreţ care a umplut Sala Palatului de şase ori anul asta

După ce a intrat pe acelaşi tronson de public cu Bănică Jr., acum, Horia Brenciu îşi înfige şi colţii. Dă declaraţii cu tente răutăcioase la adresa adversarului său, câştigă bani mai mulţi decât el, iar numărul concertelor i s-a dublat, la fel şi numărul de spectatori.

28 dec. 2012, 15:56
Brenciu, atac la Bănică: Sunt singurul cântăreţ care a umplut Sala Palatului de şase ori anul asta

Acum două seri, la finalul show-ului “Vocea României”, Horia Brenciu a făcut o declaraţie cu o direcţie clară către Bănică Jr, scrie WOWbiz.ro“Sunt singurul cântăreţ care a umplut Sala Palatului de şase ori anul acesta!”, apoi a arătat cu degetul ameninţător, lăsând să se înţeleagă că el este, în 2013, câştigătorul în războiul pe care-l poartă cu Ştefan pentru bani, popularitate şi publicitate.

Mai mult, în cadrul show-ului “Vocea României”, cântăreţul a făcut de atâtea ori afirmaţia că el este cel mai tare artist care cântă la Sala Palatului, încât până şi colegii lui juraţi au decretat, public, bineînţeles cu ironie, că ar fi cazul ca numele Sălii Palatului să se schimbe în “Horia Brenciu”.