Blaga: Vom boicota referendumului pentru revizuirea Constituţiei

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că democrat-liberalii vor cere alegătorilor să boicoteze referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în cazul în care pragul minim de prezenţă va fi de numai 30%. Până atunci, PDL intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională în ce priveşte modificarea Legii referendumului.

29 mai 2013, 17:16
Blaga: Vom boicota referendumului pentru revizuirea Constituţiei

În cadrul unei emsiuni România TV, Vasile Blaga a arătat că revizuirea legii fundamentale ar trebuie să se facă în condiţii similare modificării din 2003, când revizuirea a fost aprobată cu 50% plus unu dintre românii cu drept de vot. „Este clar că USL-ului îi este frică de prima înfrângere în faţa electoratului, referendumul pentru Constituţie. Constituţia din 1991 a fost revizuită cu jumătate plus unu dint votiurile cetăţenilor cu dretp de vot, iar azi USL îşi propune să poată revizui Constituţia cu 1.750.000 de voturi pentru că 25%, pragul pe care îl propun din numărul de voturi valabil exprimate, împărţit la 2, dă 1.750.000 de voturi, deci o minoritate absolută doreşte să poată modifica Constituţia României”, a declarat Blaga.

Acesta a afirmat că sesizarea de neconstituţionalitate a modificării cvorumului la referendum este sprijinită şi de celelalte partide de opoziţie, UDMR şi PPDD. În cazul în care demersul va fi un eşec la Curtea Constituţionalitate, PDL va cere românilor să boicoteze referendumul. „Prin participare la vot vom valida un astfel de referendum pentru că au nevoie de prezenţă de 30% ca să valideze cei 12,5%. Chiar până aici am ajuns? Aici nu-i înţeleg pe liberali. Măi, oameni buni, atât vă roade preşedinţia României încât treceţi peste orice? Vom boicota referendumul constituţional, nu vom participa pentru că orice om de bună credinţă ce va merge, chiar prin votul împotrivă, va valida acest referendum”, a precizat liderul democrat-liberalilor.

Blaga a arătat că păstrarea unui cvorum privind revizuirea Constituţiei este caracteristică fostelor state comuniste, dar şi Italiei, stat ce a trecut prin experienţa fascismului. Astfel, cvorumul ar fi o garanţie împotriva reinstaurării unui regim totalitar.

În plus, reducerea cvorumului de prezenţă la 30% va avea consecinţe nefaste şi asupra administraţiei locale, prin faptul că este considerabil facilitată demiterea primarilor prin intermediul unui plebiscit locale. „Gândiţi-vă ce se va întâmpla în teritoriu! Îşi smulg ochii că tot se ceartă PNL cu PSD. Liberalii ar putea să radă un primar PSD cu 12,5%”, a mai spus Blaga.

Legea referendumului a fost aprobată, miercuri, în Camera Deputaţilor. Parlamentul a decis astfel că orice referendum poate fi validat dacă se prezintă la urne minumum 30% dintre alegători, faţă de 50% cum este prevăzut în prezent.

PDL şi PPDD au anunţat deja că vor ataca la Curtea Constituţională proiectul aprobat de Parlament.

Legea referendumului, care stabileşte pragul minim de przenţă la 30% dintre alegători este esenţială pentru USL în contextul în care noua Constituţie a României va trebui trecută prin referendum la sfârşitul acestui an.

În plus, pragul scăzut al prezenţei la referndum ar avantaja USL şi în cazul unei eventuale noi proceduri de suspendare a preşedintelui Republicii.

Pentru a intra în vigoare, proiectul adoptat iniţiat de către Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă are nevoie şi de acordul final al lui Traian Băsescu, şeful statului având dreptul de a respinge o singură dată promulgarea legii.