Două persoane au fost rănite, duminică seară, în municipiul Bistriţa, după ce scuterul pe care circulau nu a oprit la o trecere de cale ferată şi a fost lovit un tren al unei companii private de transport feroviar, în urma impactului locomotiva luând foc.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată din cartierul Unirea.
„Două persoane aflate pe un scuter nu au acordat prioritate unui tren aparţinând companiei Regiotrans, care circula pe ruta Bistriţa-Bistriţa Bârgăului. Scuterul a fost lovit de tren, iar cele două persoane au fost rănite. De asemenea, în urma impactului locomotiva a luat foc, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri”, a declarat Ioan Murăşan.
El a explicat că locomotiva a luat foc întrucât scuterul a izbit-o în zona rezervorului, însă focul a fost stins de pompieri imediat ce aceştia au ajuns la locul accidentului.
Ioan Murăşan a mai spus că traficul feroviar pe ruta Bistriţa – Bistriţa Bârgăului nu a fost afectat de acest accident întrucât nu mai sunt alte trenuri care trebuie să treacă prin zonă până luni.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, cele două persoane aflate pe scuter sunt conştiente, dar au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20