Beizadelele lovesc din nou. Jandarm băgat în comă de fiul unui viceprimar

Un jandarm este în comă de gradul patru la Spitalul Judeţean din Craiova, după ce a fost bătut măr la o petrecere în comuna Ilovăţ, din judeţul Mehedinţi.

RomaniaTV.net
30 iun. 2012, 16:58
Beizadelele lovesc din nou. Jandarm băgat în comă de fiul unui viceprimar

Din primele informaţii rezultă că jandarmul a fost bătut chiar de fiul viceprimarului din Ilovăţ. Tânărul are reputaţie de scandalagiu, iar acum este cercetat, alături de alţi doi suspecţi, pentru tentativă la omor calificat, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Mehedinţi, Cercel Fănică.

Totul s-a petrecut vineri seară, la o petrecere organizată de viceprimarul din Ilovăţ cu prilejul realegerii în funcţie. Când petrecerea era în toi, între mai mulţi participanţi s-a iscat un scandal. Un jandarm care lucrează la Bucureşti, dar care se afla acasă în Ilovăţ, a încercat să aplaneze conflictul, dar nu a reuşit, aşa că a plecat de la petrecere, pentru a nu avea ulterior probleme la serviciu.

El a fost însă urmărit de fiul viceprimarului şi de doi prieteni ai acestuia. Cei trei l-au ajuns din urmă chiar în dreptul bisericii din localitate, unde l-au luat la bătaie şi l-au lovit până când tânărul de 27 de ani a rămas fără simţire. L-au abandonat apoi la marginea drumului, unde a fost găsit de un echipaj SMURD care trecea întâmplător prin zonă. Echipajul medical l-a preluat pe tânăr şi l-a dus la spital în Mehedinţi, dar medicii de acolo au decis, după ce i-au acordat primele îngrijiri şi au constatat că este în comă de gradul patru, să-l transfere la Craiova. Medicii sunt însă mai mult decât rezervaţi şi spun că doar o minune i-ar mai putea salva viaţa tânărului jandarm.