Becali a încercat să se înscrie la Facultatea de Teologie. Universitatea nu i-a acceptat dosarul

Gigi Becali a încercat să se înscrie la examenul de admitere al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, instituţia de învăţământ respingându-i dosarul, întrucât fostul deputat nu a depus şi avizul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dacă ar fi reuşit să treacă de etapa înscrierii, Becali ar fi participat la concursul organizat de facultate, iar în cazul în care ar fi fost admis ar fi putut beneficia de o reducere a perioadei pe care o petrece în Penitenciarul Jilava.

RomaniaTV.net
18 iul. 2013, 13:20
Becali a încercat să se înscrie la Facultatea de Teologie. Universitatea nu i-a acceptat dosarul

Avocaţii lui Gigi Becali au depus săptămâna aceasta, în numele omului de afaceri, un dosar de înscriere la admiterea la Facultatea de Teologie, conducerea instituţiei neacceptând candidatura fostului deputat. Practic, potrivit regulamentului de admitere al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Becali ar fi trebuit să prezinte la dosarul de candidat şi un aviz al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au precizat pentru ROMÂNIATV.NET, surse academice.

Biroul de Relaţii publice al Universităţii din Bucureşti a confirmat pentru ROMÂNIATV.NET că George Becali nu se află pe lista candidaţilor la concursul de admitere organizat de Facultatea de Teologie.

Dacă Gigi Becali ar fi participat la concursul de admitere, ar fi început examenele încă de vineri, avocaţii urmând să facă demersurile pentru ca acesta să poate ieşi din penitenciar.

Prima probă a admiterii este programată pentru 19 iulie, atunci când se susţine evaluarea aptitudinilor socio-umane, urmând ca pe 22 iulie să se dea proba pentru aptitudini muzicale și dicție (pentru candidații la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală care nu sunt absolvenți ai seminariilor teologice).

Pe 23 iulie va avea loc proba la desen pentru candidații la specializarea Teologie Ortodoxă- Artă Sacră, iar pe 23 iulie este programat concursul de dosare (pentru candidații la specializările Teologie Ortodoxă Didactică, Teologie Ortodoxă Asistență Socială și Teologie Ortodoxă Artă-Sacră).

Citeşte şi: Când va afla Gigi Becali dacă va fi ELIBERAT

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul FC Steaua având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele privind sechestrarea de persoane, schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării şi „Valiza”.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceştia au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

VEZI: Cum a reacţionat Becali când a aflat că nu e lăsat să meargă la înmormântarea mătuşii sale