Becali o atacă pe Udrea: Devine penibilă. I-aş transmite să stea deoparte

Gigi Becali o cataloghează pe Elena Udrea drept "penibilă", susţinând că fostul ministru al Dezvoltăriii ar trebui "să stea deoparte". Reacţia lui Becali vine după ce Udrea l-a criticat pe Crin Antonescu, desrpe care a spus că greşeşte prin faptul că refuză să participe la consultările de la Cotroceni.

RomaniaTV.net
16 dec. 2012, 21:51
Becali o atacă pe Udrea: Devine penibilă. I-aş transmite să stea deoparte

„Vine şi doamna Udrea… I-aş transmite să stea deoparte o perioadă pentru că devine penibilă. S-a văzut cât de penibilă a devenit pentru că râdeaţi toţi acolo în regie. Şi e păcat de ea”, a precizat, la România TV, Gigi Becali.

„Mi-e scârbă şi lehamite de circul ăsta din ţara românească. Mă duc şi eu la consultări dacă merge MRU că PNG-ul are mai mult decât partidul său”, a adăugat finanţatorul Stelei.

Elena Udrea a declarat, duminică seara, la România TV că motivul pentru care Crin Antonescu refuză să participe la consultările privind desemnarea premierului ar putea fi faptul că liderul liberal nu îl mai susţine Victor Ponta. Potrivit Elenei Udrea nu e exclus ca USL să aibă două propuneri pentru funcţia de prim-ministru: una din partea PSD şi alta din partea PNL.