Bebeluş de 6 săptămâni bătut cu BESTIALITATE de propriul tată. Bărbatul a fost reţinut

Un bărbat din Timişoara şi-a snopit în bătaie copilul de şase săptămâni, azi-noapte în jurul orei 00.00. Copilul a fost dus de urgenţă la spital de către mamă, acesta având vânătăi pe tot corpul şi fractură deschisă la umărul drept. Explicaţia dată poliţiştilor a fost aceea că bebeluşul nu se mai potolea din plâns şi bărbatul nu voia ca soţia lui, care tocmai adormise, să fie deranjată.

RomaniaTV.net
11 mart. 2012, 12:46
Bebeluş de 6 săptămâni bătut cu BESTIALITATE de propriul tată. Bărbatul a fost reţinut

UPDATE: Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Timiş şi va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Bebeluşul a fost internat de urgenţă la Spitalul de Copii din Timişoara şi va avea nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. Totul s-a petrecut sâmbătă, la miezul nopţii, când tatăl şi-a pierdut minţile din cauză că micuţul plângea încontinuu.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, face parte din cultul penticostal, cult în care violenţa este total interzisă. Agresorul a fost audiat toată noaptea de poliţiştii timişoreni. „Un copil de doar 6 săptămâni a fost  lovit de tată. Acest bebeluş are nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale, având fractură deschisă la umăr dreapta. Până acum, a fost audiat de poliţişti, acum va fi condus pentru efectuarea cercetării la faţa locului, fapta s-a produs sâmbătă noaptea, la ora 12.00,  penru că bebeluşul plângea încontinuu şi nu dorea să-i deranjeze soţia care abia adormise. Bărbatul nu era băut. A fost un act impulsiv”, a declarat, la România TV, Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Mama tatălui susţine că nu tatăl ar fi cel care a bătut copilul, ci mama. Mai mult decât atât, bunica mai spune că mama suferise o depresie postnatală.