Bătaie la Roma, între italieni şi englezi. Zece suporteri răniţi, un pub distrus FOTO

Mai mult de zece suporteri ai echipei Tottenham au fost răniţi în timpul unei încăierări cu fanii echipei Lazio, care a avut loc, la Roma, în noaptea de miercuri spre joi, înaintea meciului de astăzi, din Liga Europa. Unul dintre fanii englezi a fost spitalizat.

RomaniaTV.net
22 nov. 2012, 10:39

Zece persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare gravă la spital, în urma unui raid al fanilor lui Lazio în pub-ul  pub-ul Drunken Ship, din piaţa Campio de’ Fiori din Roma, în care se aflau mai mulţi suporteri ai formaţiei engleze Tottenham.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 1.30, în noaptea de miercuri spre joi, când pub-ul a fost luat cu asalt de mai multe persoane cu faţa acoperită, despre care martorii au precizat că sunt fani ai lui Lazio. Aaceştia au rănit nouă englezi şi un american şi au distrus practic localul. Printre victime se află şi un fan al lui Tottenham, ajuns în stare gravă la spital şi care, cel mai probabil, va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, însă medicii sunt rezervaţi în privinţa sa.

Poliţia italiană a reţinut deja mai multe persoane care ar fi fost implicaţi în ciocnire, conform Gazzettei dello Sport, cel mai tânăr având 20 de ani, iar cel mai în vârstă 45.

Joi seară, de la ora 20, pe Stadio Olimpico din Roma, este programată întâlnirea dintre Lazio şi Tottenham, contând pentru grupa J a Europa League.