Bat clopote de nuntă în PNL. Mihai Voicu se însoară cu o colegă cu 18 mai tânără

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, se însoară. Aleasa inimii este o mai tânără colegă de partid, Claudia Benchescu, au declarat pentru RTV.NET surse din PNL.

21 feb. 2013, 19:27

Diferenţa de vârstă nu a contat nici pentru Mihai Voicu, nici pentru Claudia Benchescu, viitoarea mireasă anunţând zilele trecute pe o reţea de socializare că se mărită. „Yes, I do”, a postat Claudia Benchescu.

Mihai Alexandru Voicu, în vârstă de 45 de ani, este deputat în Parlamentul României şi purtător de cuvânt al PNL. Este inginer în construcţii şi a cochetat cu politica încă din perioada studenției, când a şi fost președinte al Organizației Tineretului Universitar Național Liberal (1991-1993).

Viitoarea mireasă are 27 de ani. Claudia Benchescu este absolventă de ASE, membru PNL Sectorul 3 şi al LYMEC (Tineretul liberal european).

„Aveam doar 19 ani si speranta ca Romania mai are o sansa. Am pasit in primul sediu de partid plina de entuziasm si crezand ca lumea nu e greu de cucerit atunci cand ai incredere in tine si esti gata sa mori odata cu valorile pe care le aperi. Asa am cunoscut primele trepte, primii pereti de pe care istoria inca ma vegheaza, primii oameni alaturi de care si astazi cred in Romania.

Partidul National Liberal a insemnat pentru mine caminul pe care l-am cautat intotdeauna. Fiecare clipa petrecuta langa echipa de la PNL sector 3, alaturi de CSL, alaturi de TNL, alaturi de liberalii din toata tara m-au construit ca omul care astazi ii reprezinta in biroul LYMEC, organizatia tinerilor liberali din Europa”, scria Claudia Benchescu în urmă cu mulţi ani pe blog.