Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere la Sinaia, alături de câţiva lideri PDL VIDEO

Traian Băsescu îşi serbează duminică ziua de naştere, preşedintele împlinind 61 de ani. Deşi, la fel ca anul trecut, aniversarea şefului statului coincide cu şedinţa Colegiului Director al PDL, de această dată Băsescu nu va mai fi prezent la întâlnirea liderilor democrat-liberali. Şeful statului a sărbătorit sâmbătă seara la Castelul Pelişor din Sinaia, la petrecere participând câţiva membri ai conducerii partidului.

03 nov. 2012, 17:03
Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere la Sinaia, alături de câţiva lideri PDL VIDEO

La fel ca anul trecut, aniversarea lui Traian Băsescu coincide cu reuniunea Colegiului Director al PDL. Dacă în 2011, şeful statului a participat la întâlnirea democrat-liberalilor care a avut loc la Vila Lac 1, ocazie cu care a fost felicitat şi a primit din partea pedeliştilor un tablou reprezentând Portul Anvers, în acest an preşedintele nu este aşteptat la şedinţa PDL. Cel puţin, nu oficial, surse din conducerea partidului precizând pentru ROMÂNIATV.NET că nu a fost emisă nicio invitaţie în acest sens.

De altfel, Băsescu a plecat sâmbătă la Sinaia, unde şi-a sărbătorit ziua de naştere în avans, într-un cadru restrâns, cu câţiva dintre liderii PDL de la centru, printre aceştia numărându-se preşedintele PDL Bucureşti Adriean Videanu şi fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu.

Petrecerea a fost una discretă. Nici un invitat nu a oprit să dea declaraţii. Pentru că era cazată în apropiere de Castelul Foişor, Anca Boagiu ar fi intenţionat să ajungă pe jos până la locul unde avea loc petrecerea, însă la vederea jurnaliştilor s-a întors şi a cerut o maşină. Fostul ministru al Transporturilor avea pregătit pentru preşedinte şi un buchet de flori.

Un punct de vedere similar vine şi din partea Palatului Cotroceni. „Aniversarea de mâine este un eveniment privat. Cu siguranţă nu va fi serbată în cadru public”, a subliniat pentru ROMÂNIATV.NET, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea.

Cu toate acestea, democrat-liberalii intenţionează să-i ofere preşedintelui un cadou, chiar dacă nu va fi acordat în cadrul şedinţei ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului.

„Personal, nu i-am luat nimic, dar vom discuta în partid ce anume îi vom lua împreună”, a precizat pentru ROMÂNIATV.NET vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, adăugând că îi transmite lui Traian Băsescu: „Mulţi ani înainte cu sănătate şi putere de muncă!”. 

La rându-i, vicepreşedintele Sulfina Barbu spune că îi urează lui Traian Băsescu „înţelepciune şi curaj”: „Îi doresc tot ce îmi doresc mie şi familiei mele şi anume sănătate, înţelepciune şi curaj!”.

„Multă sănătate şi la mulţi ani!” este şi mesajul prim-vicepreşedintelui PDL Cezar Preda, în timp ce preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, îi adresează lui Traian Băsescu: „sănătate, viaţă lungă şi bucurie!”.

Ponta, despre florile pentru Băsescu: „Nu e nicio grabă”

Urări către Traian Băsescu vin şi din partea USL. Ministrul Internelor, Mircea Duşa i-a transmis sâmbătă preşedintelui un mesaj de aniversare „ca fiecărui om”. „Nu pot decât să-i doresc La mulţi ani şi sănătate, domnului preşedinte. Oricărui om de ziua sa îi doreşti La mulţi ani şi sănătate”, a spus Duşa.

Nu toţi opozanţii lui Traian Băsescu au fost însă la fel de prietenoşi. Mesajul de „La mulţi ani” al deputatului PSD Mădălin Voicu este însoţit şi de un sfat: preşedintele ar trebui să-şi controleze mult mai bine atitudinea:

„Eu nu am o relaţie cu Traian Băsescu pe care să o pot considera una amicală sau colegială, dar, în general, aşa am fost educat să spun La mulţi ani! tuturora şi sper ca, pe viitor, Traian Băsescu să-şi controleze mult mai bine atitudinea şi acţiunea politică şi să devină parte într-o construcţie care urmează să se desăvârşească după 9 decembrie”, a afirmat Voicu.

Deputatul liberal, Ludovic Orban a fost mai radical. „Nu lansez mesaje decât către oameni care îmi sunt apropiaţi, pe care îi apreciez, oameni care reprezintă ceva pentru mine. Chiar nu am ce să-i transmit, să-i transmită mesaje Elena Udrea, să-i transmită mesaje Flutur, Pinalti, Roberta Anastase, Monica Ridzi şi toţi cei pe care i-a promovat în viaţa publică”, a spus, sâmbătă, Orban.

În schimb, primul-ministru Victor Ponta a preferat să trateze cu răceală subiectul aniversării preşedintelui. Dacă, de ziua lui Victor Ponta, Băsescu i-a trimis acestuia un coş cu trandafiri, premierul nu va fi la fel de atent cu şeful statului, declarând sâmbătă că serviciul de protocol al Guvernului va trimite către Cotroceni o simplă scrisoare de felicitare.

„Nu i-am luat un cadou, dar cred că este normal şi civilizat, între instituţii, în mod sigur Serviciul de protocol al Guvernului va transmite mâine (n.r. duminică) scrisoarea de felicitare!”, a precizat, sâmbătă, Victor Ponta.
În ceea ce priveşte eventualitatea de a trimite şi flori, primul-ministru a glumit, lăsând să se înţeleagă că acest gest nu este neapărat necesar. Prezent la Târgul Indagro, Ponta i-a spus unui producător care i-a oferit seminţe de flori că ar avea nevoie pentru un cadou. „O să trimit mâine nişte flori la cineva, bine că mi-aţi dat. Mâine o să trimit un coş. Nu se face până mâine? Atunci aştept la anul, nu este nicio problemă, nu este nicio grabă”, a spus premierul.