Băsescu, la o bere cu localnicii din Peştera. Era cât pe ce să verse paharul VIDEO

Traian Băsescu a discutat cu localnicii din comuna constănţeană Peştera, iar la un moment dat s-a aşezat la o masă amplasată în zona unde au loc spectacole cu prilejul Zilei localităţii şi a ciocnit un pahar cu bere cu câţiva oameni. Şeful statului a fost la un pas de a vărsa berea din pahar, trecând peste moment cu râsetul său caracteristic.

RomaniaTV.net
11 mai 2013, 14:25
Băsescu, la o bere cu localnicii din Peştera. Era cât pe ce să verse paharul VIDEO

După ce a vizitat muzeul din Peştera, preşedintele s-a deplasat cu un autoturism la marginea localităţii, unde au loc manifestările prilejuite de Ziua comunei.

Traian Băsescu, însoţit de primarul Valentin Vrabie, a mers printre oameni şi a vorbit cu aceştia, apoi s-a aşezat la o masă şi a ciocnit un pahar cu bere cu câţiva localnici.

De asemenea, şeful statului a făcut poze cu mai mulţi copii.

Ulterior, Traian Băsescu a plecat din comuna Peştera, spunând că intenţionează să mai vină aici, poate chiar anul acesta.

Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă după-amiază, în comuna constănţeană Peştera, unde a fost întâmpinat de primarul din localitate, Valentin Vrabie, şi de un grup de tineri cu care a dat mâna.