Băsescu, huiduit şi în faţa bisericii înaintea cununiei fiicei sale VIDEO

Sute de protestari s-au adunat în faţa Bisericii "Sfântul Spiridon cel Nou", unde Elena Băsescu s-a cununat religios cu Bogdan Ionescu. Manifestanţii au scandat "Jos Băsescu!".

RomaniaTV.net
01 sept. 2012, 15:31
Băsescu, huiduit şi în faţa bisericii înaintea cununiei fiicei sale VIDEO

Cum cununia civilă a fost umbrită de protestele a peste 200 de oameni, la cununia religioasă dispozitivele de pază au fost mărite. Mai mulţi agenţi au asigurat pază în curtea şi în interiorul bisericii, iar pe stradă au fost prezenţi mai mulţi jandarmi.

În cele două capete ale străzii Şerban Vodă din faţa bisericii Sf. Spiridon s-au aflat mai mulţi protestatari care l-au huiduit atât pe preşedinte, cât şi pe ceilalţi invitaţi şi au scandat lozinci antiprezidenţiale.

De asemenea, pe stradă, în faţa bisericii, s-au afalt şi simpatizanţi cărora li s-au împărţit trandafiri roz şi care la sosirea mirilor şi a familiei prezidenţiale au aplaudat şi le-au transmis urări.

Preşedintele Traian Băsescu a fost cel care a ajuta-o pe fiica sa să iasă din maşina care a adus-o la biserică şi a condus-o până la intrarea în biserică.