Băsescu, în vizită la Lia Olguţa Vasilescu. Cum şi-au împărţit cei doi posturile la U Craiova

Traian Băsescu a mers, luni, la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu noul primar Olguţa Vasilescu, amândoi exprimându-şi bucuria faţă de decizia instanţei, favorabilă clubului Universitatea Craiova, iar când primarul i-a spus că echipa nu are jucători, preşedintele a răspuns că joacă el, mijlocaş.

RomaniaTV.net
25 iun. 2012, 13:32
Băsescu, în vizită la Lia Olguţa Vasilescu. Cum şi-au împărţit cei doi posturile la U Craiova

După ce a participat la lansarea noului model Ford B-MAX, preşedintele Traian Băsescu a mers la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu noul primar Lia Olguţa Vasilescu.

Jurnaliştii au avut acces la această întâlnire doar câteva minute, timp în care cei doi au vorbit despre echipa de fotbal Universitatea Craiova, amândoi exprimându-şi bucuria că cererea clubului Universitatea Craiova, de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, a fost admisă, luni, de Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul PSD Olguţa Vasilescu i s-a plâns apoi preşedintelui că echipa de fotbal nu are jucătorii necesari pentru a evolua în prima divizie, iar şeful statului i-a spus, râzând, că se oferă să joace el.

„Dacă vreţi pot să joc şi eu până când voi vă găsiţi….”, a spus Băsescu.

El a fost întrebat de către primar pe ce post vrea să joace, iar preşedintele a răspuns: „Mijlocaş. Eu vreau mijlocaş, nu alt post, cum ar fi cel de atacant”.

La replica acestuia, Olguţa Vasilescu a răspuns: „Atunci îmi asum eu rolul de atacant”.

Lia Olguţa Vasilescu este primul primar USL vizitat de preşedintele Traian Băsescu după alegerile locale.

După întâlnirea cu Traian Băsescu, vasilescu a declarat că acesta a sunat-o încă de dimineaţă pentru a o întreba dacă municipalitatea şi-a respectat angajamentele faţă de Ford, ea spunând că l-a asigurat pe preşedinte că Primăria va face tot ce este necesar.

„Nu m-a mirat vizita domnului preşedintelui Traian Băsescu. M-a sunat încă de dimineaţă şi a dorit să ştie dacă Primăria Craiova şi-a respectat angajamentele pentru Ford. I-am spus ce ştiu şi eu până la acest moment şi chiar în timpul întâlnirii a dorit să ştie cum vom respecta doleanţele Ford”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile.

În 18 aprilie 2012, Fotbal Club U Craiova a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia de anul trecut a Federaţiei Române de Fotbal de dezafiliere a clubului.

Clubul de fotbal craiovean a dat în judecată în acest dosar Federaţia Română de Fotbal şi Comitetul Executiv al FRF, cerând anularea actului administrativ emis în 2011.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenţia procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

În 14 mai 2012, clubul SCC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF.

Tot atunci, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF.

FRF anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Mai multe asociaţii ale suporterilor olteni i-au adresat, în 17 mai, premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi cer să fie alături de ei în protestele faţă de conducerea FRF, care a decis excluderea Universităţii Craiova şi susţine înfiinţarea unei „clone” a echipei lor de suflet.

Ei au prezentat o situaţie a fotbalului românesc, condus de Mircea Sandu, „un fotbalist mediocru”, şi în care fostul agent de jucători Giovani Becali are o mare influenţă, precizând că aceştia, dar şi „alte personaje de joasă speţă au stors ce s-a putut din fenomenul fotbal”. „Aceşti oameni au făcut vreme de 22 de ani tot ce au vrut în acest sport. Meciurile trucate au devenit de notorietate, spălarea de bani a devenit o banalitate folosită la vânzarea oricărui jucător, corupţia din arbitraj nu a fost oprită nici măcar de descinderile mascaţilor”, se arată în scrisoare.