Barroso cere României progrese în restructurarea companiilor de stat

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, că Guvernul României trebuie să facă progrese în reformele structurale, restructurarea companiilor de stat şi reforma din sănătate fiind cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a bugetului ţării.

RomaniaTV.net
17 sept. 2012, 19:11
Barroso cere României progrese în restructurarea companiilor de stat

Preşedintele Barroso i-a prezentat premierului Ponta un rezumat al ultimelor evoluţii economice din UE şi „a făcut apel la Guvernul României să menţină eforturile pentru păstrarea în calendar a celor două programe de ajustare economică”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Comisia Europeană, după întrevederea celor doi oficiali.

„Progresul reformelor structurale, în mod deosebit al restructurării companiilor deţinute de stat şi reforma sistemului sanitar sunt cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România”, a evidenţiat Barroso, în întrevederea cu Ponta, potrivit comunicatului menţionat.