Bărbatul care a murit pe o pârtie din Poiana Braşov era schior cu experienţă

Bărbatul în vârstă de 65 de ani care a murit, sâmbătă, pe pârtia Sulinarului, din Poiana Braşov, era schior cu experienţă şi deţinea un centru de închirieri de echipamente de schi în Poiană.

RomaniaTV.net
15 dec. 2012, 16:12
Bărbatul care a murit pe o pârtie din Poiana Braşov era schior cu experienţă

Ioan Mircea Drăghici era originar din Braşov şi era un iubitor al muntelui. El era schior cu experienţă şi îşi făcuse o afacere din schi, având un centru de închirieri echipamente de schi în Poiana Braşov.

Sâmbătă dimineaţă, bărbatul a urcat pe pârtia Sulinarului, însă la un moment dat a făcut o manevră greşită şi a ajuns într-un gard de protecţie, lovindu-se puternic la cap.

Bărbatul a suferit un traumatism cerebral sever cu hemoragie, care i-a fost fatal. El nu purta cască de protecţie, ci doar echipament de schi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Luiza Dănilă, la locul accidentului a fost solicitat un echipaj SMURD pentru a interveni la un accident de schi, însă la sosirea echipajelor de intervenţie bărbatul, în vârstă de 65 de ani, era deja mort.

O echipă de jandarmi montani a ajuns la locul accidentului şi a coborât trupul bărbatului la baza pârtiei, de unde a fost preluat de medicii legişti şi transportat la Laboratorul de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea necropsiei.

Un schior care cobora pe Pârtia Sulinarului, din Poiana Braşov, a murit, sâmbătă la prânz, după ce s-a lovit foarte puternic cu capul de un gard de protecţie, din primele date reieşind că turistul nu purta cască de protecţie, ci doar echipament de schi.

Potrivit salvamontiştilor, accidentul a fost semnalat de un alt turist care a sunat la 112.

Pârtiile din Poiana Braşov sunt în stare excelentă, stratul de zăpadă măsurând circa 70 de centimetri.