Barack Obama îşi recunoaşte eşecul de la dezbaterea cu Mitt Romney

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a recunoscut, miercuri, că prima sa dezbatere televizată cu republicanul Mitt Romney, de la 3 octombrie, a fost un eşec pentru el, apreciind totuşi că "fundamentele" alegerilor de la 6 noiembrie nu s-au schimbat, relatează AFP.

RomaniaTV.net
11 oct. 2012, 06:17
Barack Obama îşi recunoaşte eşecul de la dezbaterea cu Mitt Romney

„A fost o seară bună pentru guvernatorul Romney. Nu a fost seara mea. Nu este prima dată” când aşa ceva se întâmplă, a declarat Obama pentru postul de televiziunea ABC despre această dezbatere organizată în Denver (Colorado, vest) în urma căreia Romney a recuperat diferenţa din sondaje.

„Ceea ce este important, este că fundamentele acestei curse nu s-au schimbat”, a asigurat preşedintele democrat în exerciţiu a cărui tabără l-a acuzat pe adversarul său că a încercat să-şi ascundă în faţa americanilor poziţiile sale anterioare în special cu privire la subiecte sociale precum avortul.

„Guvernatorul Romney a mers foarte departe pentru a încerca să disimuleze poziţiile sale adevărate”, a asigurat Obama pentru postul ABC.